Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Români implicați în cea mai mare fraudă din istoria Angliei. Au furat milioane de euro din ajutoarele pentru Covid-19

Marea Britanie se confruntă cu cea mai mare fraudă din istoria sa, oficialii vorbind despre pierderea a 26 de miliarde de euro, bani reprezentând ajutoare oferite de stat contribuabililor și firmelor afectate de pandemie.

 

Surse din ancheta aflată în plină desfășurare au dezvăluit pentru Daily Mail că escrocii au furat deja milioane de euro prin falsificarea documentelor depuse în scopul primirii de fonduri guvernamentale.

Unul a încercat chiar să fugă din Marea Britanie cu 80.000 de euro ascunse în bagaje, în timp ce guvernul intenționează acum să aplice legile anticorupție pentru a stopa fraudele.

Potrivit anchetatorilor, bandele infracționale din Europa de Est (Turcia, Bulgaria, Albania, Polonia și România) sunt în fruntea „celei mai mari campanii de fraudă” din istoria britanică.

Într-un alt caz, 30 de persoane care au solicitat un credit guvernamental de sprijin aveau domiciliul declarat la aceeași adresă.

Citește și
Fraudă de proporții. S-au declarat săraci lipiți pământului deși aveau vile și mașini de lux
Fraudă de proporții. S-au declarat săraci lipiți pământului deși aveau vile și mașini de lux

Sursele susțin că frauda a devenit aproape endemică de la blocare și de la anunțarea unor programe pentru sprijinirea persoanele vulnerabile, cei ale căror locuri de muncă sunt expuse riscului și a firmelor care se confruntă cu perspectiva de a da faliment.

Fraudatorii au abuzat de faptul că schema de ajutorare a celor aflați în izolare prevede acordarea mai întâi a ajutorului de bani în numerar și abia apoi furnizarea dovezilor că aveau nevoie de ei.

 

Guvernul a făcut plăți de 35 de miliarde de euro lucrătorilor din regat

 

Aceste reguli relaxate au permis escrocilor să ceară prin telefon credite guvernamentale înainte de a demonstra că sunt eligibili, astfel încât carantina a dus, în cele din urmă, la declanșarea unei adevărate ”curse a aurului”.

Un raport al Oficiului Național de Audit a sugerat chiar că 26 de miliarde de euro ar fi putut fi pierdute din cauza fraudelor din sistemul de împrumut Bounce Back, care oferă firmelor finanțări 100% susținute de Guvern.

Oficiul se teme că până la 60% din împrumuturi nu vor mai putea fi recuperate niciodată.

Luna trecută, autoritățile au recunoscut că până la 3,5 miliarde de lire sterline din plățile pentru sprijinul populației au fost acordate în mod greșit și investighează 27.000 de cazuri de „risc ridicat” în care cred că au avut loc erori grave.

Guvernul britanic a cheltuit începând din luna martie peste 35 de miliarde de euro pentru a sprijini lucrătorii din regat, plătind 80% din salariile lor, până la maximum 2.500 de euro pe lună.

„Această fraudă a fost comisă ”cu ridicata”, dar la scară industrială. Vom plăti acest lucru timp de generații”, a precizat o sursă.

 

”Acești criminali împing Marea Britanie spre ruina financiară”

 

”Ceea ce văd în fiecare zi este că 80-90 % din fraude sunt efectuate de oameni din țările din Europa de Est. Sunt aproape exclusiv din România, Polonia, Albania, Bulgaria și Turcia. Departamentul nostru a avut întotdeauna o echipă care se ocupă de fraudele celor din Europa de Est și din Balcani, dar aceasta este deja la un alt nivel. S-ar putea să pară un pic dramatic, dar suntem atacați și, în ceea ce mă privește, acești criminali împing Marea Britanie spre ruina financiară”, sună mesajul anchetatorului.

A fost exemplificat și cazul unei românce, al cărui cont a fost înghețat din cauza unor suspiciuni apărute la adresa cererii acesteia.

Ea pretindea că locuiește într-un apartament cu 3 copii, într-o zonă săracă, solicitând 2.500 de euro pe lună pentru a-și plăti chiria.

”Când am vorbit cu ea, a izbucnit în plans: ”Frigiderul mi-e gol, aragazul mi s-a stricat, am nevoie măcar de un avans și nu pot vorbi cu proprietarul meu”. După alte verificări, am constatat că de la aceeași adresă mai existau alte 15 persoane care au făcut cereri de ajutor, iar în realitate ea locuia într-un conac, într-o zonă populară printre fotbaliștii profesioniști”, a dezvăluit anchetatorul.

”Când i-am spus ce am descoperit, a închis telefonul. Mi s-a spus mai târziu că era legată de o rețea de traficanți care au cumpărat recent o stradă întreagă de case în România”, a mai spus sursa citată.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult