Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Români blocați într-o zonă extrem de periculoasă în Israel, după ce mai multe companii aeriene și-au anulat cursele

Your browser doesn't support HTML5 video.

De la începutul conflictului din Israel, peste 1.500 de români s-au întors în țară. Sunt speriați, dar teferi.

Alti 350 aflați acolo în vacanță, ori care locuiesc inclusiv în Gaza, au anunțat Ambasada României că își doresc să revină aici. Spațiul aerian este deschis, însă o serie de companii private și-au anulat cursele, așa că mulți sunt încă blocați într-o zonă extrem de periculoasă.

De la începutul războiului, 15 aeronave care au decolat din Tel Aviv au adus la București inclusiv straini. De exemplu - o tânără din Statele Unite care a reușit să ajungă la aeroport, de unde a luat primul avion care pleca din Israel. Așa a ajuns în România. Tânără: „Este înfricoșător, am plecat la aeroport fără bilet, doar așteptând să găsesc ceva oriunde să plec, este înfricoșător.” Femeie: „În Israel se petrec atrocități. Sute sunt dați dispăruți, nu vreți să știți ce se aude, strigătele mamelor, care strigă fii, tații, fiicele. Au fost crime împotriva tinerilor.” Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, până acum au ajuns în țară peste 1500 de români. Dar, inclusiv reprezentanții Patriarhiei confirmă că în zona de conflict mai sunt pelerini. Radu Ioanid, ambasadorul României în Israel: „Avem într-adevăr un număr de cetățeni români care au avut biletele anulate și acești cetățeni sunt prioritățile noastre. Uitați, sună o alarmă acuma și ar trebui să vă las, dar nu vă las, nu mă duc în buncăr ca să continui discuția. Da, știu, am auzit, mergeți în buncăr. Eu o să rămân cu colegii de la presă. A doua prioritate sunt cei care vor să plece mai repede, decât au bilete. Avem de asemenea, foarte multe cereri de genul: este deschis aeroportul? Răspunsul nostru este da. Puteți să ne asigurați transportul la aeroport? Răspunsul nostru este nu. Și pot să vă raportez acum că se aud zgomotele antiaeriene, deci este atacat Tel Avivul.” 47 de pelerini din Botoșani care vizitau locurile sfinte din Israel încă așteaptă o aeronavă salvatoare. Roxana Gheorghiță, fiica unei femei aflată în pelerinaj: „Erau programați pentru ziua de ieri, dar ieri nu s-au plătit biletele de către centru. Am fost în legătură cu consulatul, au fost pe niște liste, dar au fost scoși.” Ministerul Român de Externe ține legătura atât cu agențiile de turism, cât și cu românii rămași acolo. Radu Filip, purtătorul de cuvânt al MAE: „Colegii mei de la Ambasada din Tel Aviv sunt în contact cu coordonatorul acestui grup urmând a fi înștiințați de posibilitatea de a reveni în România. Biletele pentru revenirea în România sunt achitate de compania turistică care a efectuat acest sejur sau de către cetățeni.” Doar că un bilet a ajuns să coste și 500 de euro de persoană. Ghid turistic: „Mai erau o sută de români ieri. Nu știu dacă au ajuns astăzi acasă, dar nu cred că au ajuns pentru că s-au anulat foarte multe zboruri. Eu am plătit, de exemplu, foarte mult pe zborul meu ca să mă întorc.” Larisa Matei: „Suntem oameni normali, muncim cu 2 salarii, 1.000 euro un bilet, fetița are doi ani, iar prețul se plătește întreg. Este peste puterile unui om cu două salarii. Noaptea, unu - două, treziți din somn în sunete, nu este simplu deloc.”

Curse similare vor avea loc și zilele următoare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult