Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Românce forţate să se prostitueze în Spania, eliberate de poliţie. Cine a denunțat gruparea

Un număr de 13 românce forţate să se prostitueze de către compatrioţi au fost "eliberate" în La Jonquera, o comună din nord-estul Cataloniei care se învecinează cu Franţa, a anunţat, marţi, Garda Civilă spaniolă, relatează AFP.

Operaţiunea coordonată de Europol a condus la 20 de arestări, dintre care 18 în Spania, una în România şi o alta în Portugalia, potrivit comunicatului Gărzii Civile, citat de Agerpres.

Cele treisprezece românce au fost "eliberate" de agenţi "în timp ce erau exploatate sexual în condiţii de extremă precaritate" pe drumul public din La Jonquera, o comună cunoscută că găzduieşte un număr foarte mare de bordeluri, frecventate în special de către francezi.

"Mai mulţi traficanţi de persoane îşi exploatau propriile soţii timp de zile, chiar până la 14 ore'', a subliniat Garda Civilă.

Presupusul lider al organizaţiei, care a fost obiectul unui mandat de arestare european atunci când a fugit în străinătate, a fost în cele din urmă predat justiţiei în Catalonia şi întemniţat.

Citește și
tanara la marginea soselei
Tinere din Cluj, drogate și apoi obligate să se prostitueze

Organizaţia dezmembrată ar fi exploatat aproximativ 40 de femei de origine română în Spania şi România, dar şi în Portugalia, Germania, Franţa şi Italia, potrivit Gărzii Civile.

Ancheta a început în februarie 2018, pe baza unei plângeri a unei victime care a denunţat "situaţia de cvasi-sclavie pe care o trăise atunci când a fost nevoită să se prostitueze".

Denunţurile din partea prostituatelor exploatate de aceste reţele sunt rare deoarece se tem de represalii enorme asupra familiilor lor din ţara de origine.

Anchetatorii au descoperit că această reţea folosea aşa-numita metodă "Loverboy", atunci când un bărbat începe să seducă o compatrioată până când aceasta se îndrăgosteşte şi crede în promisiunea unei vieţi mai bune în Spania.

Profiturile obţinute de această reţea de trafic au fost trimise în România şi au fost investite în principal în domeniul imobiliar.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult