Româncă, înjunghiată și stropită cu benzină de iubit, după ce a cheltuit 50.000 € pe o mașină. Pentru ce erau banii
Galerie foto
Potrivit sursei citate, pe data de 8 iunie 2019, tânărul de 29 de ani, de origine siriană, s-a dus într-un club de dans unde lucra românca, pentru a-i cere să se împace.
Avocatul sirianului a susținut, în fața judecătorilor, că acesta i-ar fi dat româncei suma de 50.000 de euro pentru a-și deschide un salon de coafură în România, însă femeia a cheltuit banii pentru a-și cumpăra o mașină de lux, iar apoi i-a spus bărbatului că dorește să pună capăt relației și chiar l-ar fi pălmuit, scrie vol.at.
Un martor a declarat că bărbatul a atacat-o pe femeie cu un cuțit, țintind zona pieptului, însă aceasta s-a apărat cu picioarele și a fost rănită doar la genunchi. Ulterior, bărbatul a scos o pungă de plastic și a turnat benzină peste el și peste femeie și a încercat să aprindă o brichetă. Din fericire, bricheta nu a funcționat, astfel că atacatorul a fost scos din club.
Bărbatul a fost arestat, sub acuzația de tentativă de omucidere. Procesul lui a avut loc, miercuri, la tribunalul din orașul austriac Feldkirch. Românca nu s-a prezentat la proces pentru a depune mărturie, fiind prezentat doar interogatoriul celor doi, într-o înregistrare video de câteva ore.
Jurații au decis, după 13 ore de deliberări, să-l condamne pe sirian la 3 ani și jumătate de închisoare, sub acuzația de vătămare corporală gravă.
Bărbatul trebuie să-i plătească despăgubiri româncei în valoare de 1500 de euro.