Român găsit mort pe o plajă din străinătate. „Era supărat că mama lui e în spital, în Italia”
Mama conaționalului nostru, spun prietenii citați de botosaninews.ro, are probleme grave de sănătate și este internată într-un spital din Italia, iar asta l-ar fi deprimat pe românul plecat la muncă în Germania.
Potrivit sursei citate, bărbatul decedat se numea Marius Manuel, avea 37 de ani și era originar din Botoșani.
Cadavrul lui Marius a fost descoperit, miercuri, de către un trecător, care a alertat imediat forțele de ordine.
La fața locului a sosit în scurt timp și un medic, dar pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Trupul fără viață al românului de 37 de ani a fost ridicat de oamenii legii pentru efectuarea autopsiei, fiind demarată o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Anchetatorii iau în considerare în prezent toate pistele, inclusiv pe cea a sinuciderii. De altfel, un prieten de-ai victimei a declarat pentru botosaninews.ro:
„În ultima perioadă era supărat că mama lui e în spital, în Italia. Pe insulă, aici, nu avea pe nimeni din familie.”