Român din Italia, acuzat că și-a ucis iubita apoi i-a înscenat sinuciderea cu ajutorul unui prieten
Potrivit presei locale, cel care a anunțat decesul femeii a fost chiar concubinul acesteia, un bărbat român care lucrează ca salahor în Italia și care a declarat că tânăra moldoveancă s-ar fi sinucis.
Vera Șchiopu – numele victimei – avea numai 25 de ani și locuia într-o casă de pe câmpurile agricole dintre localitățile Ramacca și Paternò împreună cu partenerul ei.
Când au sosit la fața locului, carabinierii l-au găsit pe bărbatul român în compania unui prieten, și el de naționalitate română, amândoi declarând că au găsit-o pe Vera spânzurată în casă. Cu toate acestea, anchetatorii au găsit unele incongruențe în cele spuse de cei doi bărbați și au decis să-i rețină până la clarificarea acestor detalii.
Potrivit informațiilor făcute publice până la această oră, oamenii legii suspectează că bărbatul român și-a ucis concubina moldoveancă și a încercat apoi să însceneze sinuciderea acesteia cu complicitatea prietenului său.
Ancheta este condusă de Parchetul din Caltagirone. Momentan, nu au fost oferite presei mai multe detalii cu privirea la această posibilă crimă.