Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Român dat în judecată de iubita britanică după ce ar fi păgubit-o cu 500.000 de lire

O britanică l-a dat în judecată pe iubitul român, cu 37 de ani mai tânăr, după ce i-a dat cu împrumut 750.000 de lire, iar acesta i-a cheltuit la pariuri, pe mașini și ceasuri scumpe, relatează The Sun.

Christiane Shellard, în vârstă de 66 ani, i-a dat lui Cristian Mihalea peste 750.000 de lire, ceasuri, un Porsche Panamera și 160.000 de lire, meniți să achite o factură medicală a tatălui său, aflat în România.

Românul de 29 de ani ar fi trebuit să cumpere cu 500.000 de lire un apartament pe numele femeii, în care să locuiască amândoi. În schimb însă, ar fi depus banii în conturi bancare românești și i-ar fi pierdut pe toți la jocurile de noroc.

Banii rămași au fost cheltuiți pe o afacere cu aur, un ceas Audemars Piquet și un Mercedes GLS, în valoare de 42.000 de lire pentru sora sa, Mirela.

Românul, care deține un salon de frumusețe în Fulhan, înregistrat pe numele surorii sale, a recunoscut că a cheltuit toți banii iubitei, însă susține că aceștia au fost un cadou atunci când au aniversat 18 luni de relație și că nu ar trebui să îi înapoieze.

Potrivit Daily Mail, Mihalea susține că bunurile sale actuale constau într-un cont la banca Lloyds în valoare de 7,444 de lire și un ceas Cartier de 4.000 de lire.

Totuși, argumentul lui Cristian Mihalea nu l-a convins pe judecătorul Judge Nicholas Cooke, care i-a pus sechestru pe bunuri.

”Nu vei reuși să scapi de judecată spunând că e prea târziu și că ai cheltuit toți banii.Vor descoperi banii dacă încă îi ai. Mărturiile susțin că spui o serie de minciuni”, a spus judecătorul.

După ce s-au întâlnit la tribunal, Christiane Shellard a declarat pentru The Sun că soarta se va întoarce în cele din urmă împotriva fostului iubit.

Cei doi s-au cunoscut în 2016 când Shellard a divorțat de soțul său. Cu doi ani înainte, acesta se lăuda că a cheltuit 37.000 de lire pe serviciile oferite de prostituate, dar prietenii susțin că erau minciuni.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult