Român arestat la Torino pentru că a sechestrat timp de 6 luni o femeie. Chinurile la care a fost supusă
Timp de 6 luni, el a ținut sechestrată o femeie de 45 de ani, est europeancă, pe care a violat-o și umilit-o.
Potrivit torinotoday.it, în noiembrie 2017, femeia de 45 de ani, fostă dansatoare, și-a pierdut locul de muncă și casa și a ajuns în stradă. L-a întâlnit atunci pe românul de 45 de ani, care a fost ”extrem de amabil” și i-a oferit adăpost.
Bărbatul a fost amabil doar până când femeia a ajuns în locuința lui.
Individul a ținut-o încuiată într-o cameră insalubră, cu ușa legată cu un lanț. În cele 6 luni, românul o obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu el și să caute în gunoaie. Dacă protesta, femeia era bătută cu sălbăticie.
Acum câteva zile, femeia a reușit să alerteze autoritățile prin intermediul paznicului de la un supermarket din centrul orașului Torino, căruia i-a spus în ce situație este. Acesta a sunat la Poliție, iar românul a fost ridicat și arestați.