Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un donator misterios lasă oamenilor bani în cutiile poștale

Your browser doesn't support HTML5 video.

Zeci de locuitori ai unui sat din Spania au avut parte de o surpriză incredibilă în momentul în care și-au verificat cutiile poştale.

Potrivit presei spaniole, zeci de locuitori din satul Villarramiel au găsit în cutiile lor postale plicuri cu câte 50, 70 sau chiar 100 de euro, fără însă a avea vreo idee de la cine sunt banii.

Timp de o săptămână, donatorul misterios a lăsat plicurile cu bani în cutiile poştale a aproximativ 20 de locuitori.

"Suntem cu toţii perplecşi şi în expectativă, pentru că nu ştim nici de unde provin aceşti bani, nici cine este donatorul", a explicat primarul localităţii, Nuria Simon, citată de antena3.com.

Citește și
frati
O bătaie între fraţi a devenit subiect de dosar penal, la Ploieşti. Cine a filmat altercația

În timp ce unii locuitori au primit banii într-un simplu plic maro, alţii au avut parte de un tratament mai special, primind plicuri pe care le era scris numele, adresa sau chiar expresii precum "Regina casei", alături de o inimioară.

Printre cei care au primit valorosul plic se numără o văduvă care trăieşte împreună cu fiul său celibatar, familii cu copii mici, sau cupluri de bătrâni, a povestit Nuria Simon.

Unii, mai suspicioşi, s-au dus la bancă sau la secţia de poliţie pentru a verifica dacă bancnotele sunt reale și au aflat astfel că nu au fost înşelaţi.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult