Robert Mueller explică de ce Donald Trump nu a fost inculpat. ”Cazul este închis”
"Dacă am fi avut convingerea că preşedintele nu a comis clar un delict, am fi spus", a dat asigurări Mueller, care a desfăşurat timp de 22 de luni ancheta sa ultrasensibilă la adăpost de expunerea publică.
"Un preşedinte nu poate fi inculpat pentru o infracţiune federală cât este în funcţie. Este anticonstituţional", a spus Mueller într-o declaraţie de circa 10 minute.
Fostul şef al FBI a mai precizat că nu consideră "corespunzător" să fie audiat în Congres, în ciuda dorinţei democraţilor de a-l chestiona în legătură cu ancheta sa.
La sfârşitul lunii martie, el şi-a prezentat concluziile într-un document de peste 400 de pagini, care a fost publicat la 18 aprilie într-o versiune fără numeroase date prezentate ca fiind confidenţiale.
El a rezumat miercuri principala concluzie astfel: au existat "eforturi multiple şi sistematice de a interfera în alegerile" prezidenţiale din SUA din 2016.
Însă, deşi încrezător în existenţa a "numeroase legături" între Rusia şi membri ai echipei de campanie a candidatului republican, el a spus că nu are probe privind existenţa vreunei înţelegeri secrete între cele două părţi.
În vârstă de 74 de ani, Mueller şi-a anunţat demisia din serviciul Departamentului de Justiţie şi se va retrage din activitate.
Trump, după declaraţia lui Mueller: "Cazul este închis"
"Nimic nu s-a schimbat în privinţa Raportului Mueller. Nu au existat probe suficiente şi, prin urmare, în ţara noastră, o persoană este nevinovată", a scris el pe Twitter, la câteva minute după declaraţia fostului şef al FBI.
"Cazul este închis! Mulţumesc", a adăugat el.