Rezidentă germană, condamnată la moarte în Irak pentru apartenenţa la Statul Islamic
Aceasta este pentru prima oară când justiţia irakiană pronunţă pedeapsa capitală faţă de o femeie europeană.
Curtea, responsabilă în special de cazurile de terorism, a condamnat această femeie, a cărei identitate nu a fost precizată, la execuţie prin spânzurare pentru "sprijin logistic şi ajutor acordat grupării teroriste pentru comiterea de crime", a precizat într-un comunicat emis de judecătorul Abdel Settar Bayraqdar, purtătorul de cuvânt al curţii.
"Acuzata a recunoscut în timpul interogatoriilor că a părăsit Germania pentru a pleca în Siria, apoi în Irak pentru a se alătura Statului Islamic, cu cele doua fiice ale sale, care s-au căsătorit cu membri ai grupării jihadiste", a adăugat el.
În septembrie, aceeaşi curte a condamnat pentru prima oară la pedeapsa capitală un jihadist rus, arestat la Mosul, în nordul ţării.
În iulie, justiţia germană a anunţat că o adolescentă germană de 16 ani, care se alăturase grupării Statul Islamic, a fost arestată la Mosul.
Săptămânalul german Der Spiegel relatase ulterior că aceasta se alăturase altor trei rezidente germane aflate în detenţie la Bagdad, arestate în iulie, între care o femeie originară din Maroc şi alta din Cecenia. Diplomaţi germani au putut să le viziteze într-o închisoare situată în zona aeroportului din Bagdad, potrivit aceluiaşi săptămânal.
Autorităţile irakiene nu au indicat niciodată în mod oficial numărul de jihadişti luaţi prizonieri în timpul contraofensivei forţelor pro-guvernamentale care au reuşit să alunge Statul Islamic din toate centrele urbane din Irak în 2017.
Dar potrivit comandanţilor irakieni şi combatanţilor kurzi irakieni, sute de jihadişti s-ar fi predat. Alţii au reuşit să se strecoare printre cei strămutaţi sau să rămână pe loc pentru a se întoarce la "viaţa civilă".
Numai în provincia Ninive, a cărei capitală este Mosul, "peste 4.000 de jihadişti au fost arestaţi" de la preluarea controlului asupra acestui al doilea oraş ca mărime din Irak în iulie, potrivit şefului poliţiei, generalul Wathiq al-Hamdani.
În decembrie, Irakul a celebrat cu mare fast "sfârşitul războiului împotriva Statului Islamic", dar jihadiştii continuă să comită atacuri, chiar şi în centrul capitalei, şi ar fi chiar în poziţia să cucerească anumite zone din deşert lângă Siria.