Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Revin restricțiile în Europa. Premierul Franței: "Suntem în al doilea val al pandemiei"

Your browser doesn't support HTML5 video.

"Suntem în al doilea val al pandemiei, foarte puternic", avertizează premierul Franței, şi "nimic nu este exclus", a spus șeful guvernului de la Paris, cu referire la introducerea unor noi restricții la nivel local.

În tot acest timp, în Anglia, restricțiile vor fi instituite pe baza unui nou sistem de alertă cu trei niveluri: mediu, ridicat, și foarte ridicat.

Milioane de oameni din nordul Angliei au aşteptat cu neliniște și tensiune că să afle ce îi așteaptă.

Cele mai drastice restricţii ar urma să fie impuse în regiunea orașului Liverpool, unde în prima săptămână de la începutul lunii octombrie au fost înregistrate 600 de cazuri de coronavirus la sută de mii de locuitori. În condițiile în care media pentru Anglia era de 74, în acelaşi interval de timp.

Salma Abdelaziz, CNN: "Unul dintre cei mai importanți oameni de știință din Regat a avertizat că țara a ajuns într-un punct de cotitură. A avertizat că vor urma alte decese în săptămânile viitoare și spune că acțiuni decisive sunt necesare pentru că istoria să nu se repete".

Citește și
masca
Autorităţile din Galați și Brăila aplică noi restricții, din cauza pandemiei de Covid-19

Premierul Boris Johnson a prezidat o şedinţă a comitetului de urgenţă, pentru a stabili ce gen de restricţii vor fi impuse. Măsurile au fost discutate, în prealabil, și cu responsabilii locali.

Oliver Dowden, secretar de stat al Regatului Unit pentru cultură, mass-media și sport: "Scopul acestor acțiuni este să ne asigurăm că vom ține virusul sub control, astfel încât până la Crăciun să ne asigurăm că virusul nu se mai răspândește necontrolat".

Cel mai probabil sălile de fitness, de jocuri de noroc, dar şi pub-urile şi restaurantele ar urma să fie vizate de restricţii în zonele aflate sub nivelul de alertă foarte ridicat. Guvernul se angajează în acelaşi timp să acorde compensaţii finaciare pentru afacerile care se închid în zonele cu risc major de răspândire a coronavirusului.

Între timp, încă două oraşe din Franţa - Toulouse şi Montpellier - au fost incluse în zona de alertă sanitară maximă, la fel ca 7 alte oraşe importante, inclusiv primele două ca mărime din ţară, Parisul şi Marsilia.

Premierul Franței a avertizat că ar putea urma și mai multe restricții pentru că virusul se răspândește rapid.

Cehia, țara cu cea mai mare rată de infectare, raportat la populaţie, din Uniunea Europeană - impune noi restricții: barurile se închid la ora 20:00, iar restaurantele permit doar 4 oameni la masă.

Începând de luni, cel mult 20 de persoane pot participa evenimentele culturale şi religioase în aer liber. Cursurile în școli şi facultăţi se desfășoară online.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult