Reuters: UE a eșuat din nou să ajungă la un acord asupra noilor sancțiuni împotriva Rusiei
Astfel, din cauza acestui eșec, UE a ratat termenul planificat pentru ca noile sancțiuni să intre în vigoare vineri, la aniversarea de un an de la invazia Rusiei în Ucraina, au declarat surse diplomatice pentru Reuters.
Cele 27 de țări ale UE trebuie să ajungă la un acord unanim pentru a introduce sancțiuni. Sursa citată notează că, în timpul discuțiilor, Polonia s-a opus excepțiilor permise în cadrul interdicției privind importurile de cauciuc sintetic produs de Rusia.
Diplomații polonezi au spus că scutirile sunt atât de mari încât ar face ca sancțiunile să fie ineficiente. Unele surse ale agenției de știri au precizat că era vorba, printre altele, de excepții pentru Italia, susținută de Germania.
Ce cuprinde noul pachet de sancțiuni anti-RusiaReprezentanții statelor membre se vor întâlni din nou, vineri, la ora locală 10:00 (09:00 GMT), pentru a încerca să încheie un acord în privința noilor sancțiuni anti-Rusia.
UE susține că cel de-al zecelea pachet de sancțiuni de când Rusia a invadat Ucraia a fost conceput pentru a îngreuna finanțarea războiului și pentru a-i priva pe ruși de piesele necesare pentru a construi arme.
Noul pachet cuprinde restricții comerciale în valoare de aproximativ 10 miliarde de euro, vizează mai multe bănci rusești și ceea ce Occidentul spune că sunt propagandiști, precum și includerea pe lista neagră a persoanelor legate de producția de drone iraniene folosite de Rusia împotriva Ucrainei.
Unele dintre surse au declarat că se așteaptă în continuare ca Varșovia să își dea aprobarea vineri, deoarece a avea un nou pachet de sancțiuni pe care să îl anunțe la aniversare este mai important decât disputele privind anumite părți din conținutul său.
Știrileprotv.ro vă prezintă retrospectiva primului an de război în Ucraina, într-un film de 14 minute, așa cum a fost relatat în jurnalele de știri ale PRO TV.
Oameni bombardați în propriile case, vieți curmate într-o clipă, distrugeri masive și masacre înfiorătoare comise de trupele ruse – toate aceste imagini și detalii șocante vă sunt dezvăluite într-o cronologie video care marchează momentele cheie ale unuia dintre cele mai sângeroase și mai brutale conflicte de la cel de-al doilea război mondial încoace.
Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional.
Sursa: Reuters
Etichete: Rusia , Ucraina , razboi , uniunea europeana , sanctiuni rusia
Dată publicare: 23-02-2023 22:47