Responsabilul unei firme de pază, arestat în legătură cu uciderea primarului din Gdansk
Galerie foto
Potrivit parchetului, el este acuzat că a făcut „declaraţii false" privind circumstanţele atacului, informează AFP, citat de Agerpres.
„Dariusz S. (legea poloneză interzice publicarea numelui persoanei reţinute - n.r.) a transmis poliţiei o plachetă de identificare „Media” pentru a masca neglijenţele în organizarea securităţii în cursul evenimentului", a declarat o purtătoare de cuvânt a Parchetului din Gdansk, Grazyna Wawryniuk.
Însă, conform primelor rezultate ale anchetei, agresorul, Stefan W., inculpat pentru uciderea primarului Pawel Adamowicz, „nu purta acest tip de plachetă în momentul comiterii actului său", a precizat ea.
Dariusz S., care a fost arestat la domiciliul său, este de asemenea suspectat că l-a împins pe unul dintre subordonaţii de la firma de pază să facă declaraţii false. Astfel, el riscă o pedeapsă care poate ajunge până la opt ani de închisoare.
În ceea ce îl priveşte, Stefan W., arestat imediat fără a opune rezistenţă, riscă pedeapsa de închisoare pe viaţă. El respinge acuzaţiile care i se aduc.
La 13 ianuarie, acest locuitor din Gdansk, în vârstă de 27 de ani, proaspăt ieşit din închisoare, unde a stat peste cinci ani pentru spargeri de bănci, a urcat, înarmat cu un cuţit, pe scena de unde Pawel Adamowicz prezenta rezultatele unei mari colecte organizate de o organizaţie de caritate pentru a ajuta spitalele pentru copii.
Mama agresorului a informat poliţia înainte de ieşirea sa din închisoare că fiul său este periculos şi că avea planuri de a comite un act spectaculos pentru a se răzbuna pentru condamnarea sa, pe care o considera nedreaptă.
Dar se pare că acest avertisment nu a dus la nicio acţiune din partea poliţiei.
Sâmbătă, Polonia şi-a luat rămas bun de la primarul din Gdansk în cursul unei ceremonii emoţionante care a adunat zeci de mii de persoane, întrebându-se în acelaşi timp dacă nu cumva discursul urii extrem de prezent în politică nu a influenţat gestul atacatorului.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!