Republica Moldova, ţinta "războiului hibrid" rusesc. Şeful Parlamentului cere ajutor în SUA
Federaţia Rusă se implică sistematic în afacerile interne ale Republicii Moldova, iar pentru destabilizarea situaţiei recurge la atacuri cibernetice, dar şi la furnizarea de sprijin financiar partidelor proruse din republică, a afirmat preşedintele parlamentului moldovean, Andrian Candu, în cadrul unei emisiuni televizate în SUA, unde întreprinde o vizită de lucru, informează joi Ziarul Naţional din Chişinău.
Potrivit acestuia, implicarea Moscovei în treburile interne ale Republicii Moldova şi ale Ucrainei este tot mai evidentă, mai ales că în cele două state urmează să aibă loc alegeri la începutul anului viitor.
'Una dintre armele Rusiei este mass-media. Prin intermediul mass-media Moscova face propagandă. O altă metodă folosită este energia. Republica Moldova este un stat care depinde în totalitate de gazele ruseşti. De asemenea, Moscova se implică şi în regiunea care nu este controlată de guvernul de la Chişinău. Mă refer la regiunea transnistreană, un teritoriu ocupat unde staţionează trupe ruseşti', a enumerat oficialul de la Chişinău.
Şeful legislativului moldovean consideră că pentru a face faţă acestor provocări orchestrate de Rusia este nevoie de unitate. 'Republica Moldova, Ucraina şi Georgia (membre al Parteneriatului Estic) trebuie să-şi unească forţele şi să colaboreze împotriva acestor provocări. La fel de important este şi sprijinul pe care aceste trei ţări îl au din partea Statelor Unite şi Alianţei Nord-Atlantice', a subliniat Candu în emisiunea 'ClearCut' la postul i24 News.
Oficialul moldovean a mai adăugat că şi SUA trebuie să rămână cât mai implicate în regiune. 'Dacă este să vorbim despre sprijinul pe care îl aşteptăm din partea SUA, vrem să fie creată o nouă infrastructură energetică şi să găsim soluţii pentru a face faţă ameninţărilor hibride', a subliniat preşedintele parlamentului moldovean.
Sursa: Agerpres
Etichete: Rusia , Ucraina , moldova , razboi hibrid
Dată publicare: 06-12-2018 12:14