Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Reprezentant OMS: Restricțiile de călătorie nu ajută la stoparea răspândirii epidemiei

Un reprezentant ce a condus echipa OMS ce a analizat luna trecută situaţia din China, a declarat că, în încercarea de a opri răspândirea COVID-19, ţările pot câştiga timp, odată cu limitarea călătoriilor, însă această măsură „nu ajută”.

Doctorul Bruce Aylward a spus că interdicţiile de călătorie „în general nu sunt parte din arsenalul pe care să îl foloseşti într-un astfel de caz”, relatează News.ro.

„Ceea ce am descoperit, ca principiu destul de robust, este că nu ajută să restricţionezi mobilitatea”, a spus Aylward.

Aylward a făcut afirmaţiile la o zi după ce şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că răspândirea la nivel mondial a coronavirusului poate fi caracterizată ca pandemie.

Numeroase ţări au luat, în ultimele săptămâni, măsuri importante - principala fiind suspendarea călătoriilor în străinătate şi plasarea în carantină a mai multor oraşe şi regiuni.

Citește și
Reduceri uriașe în magazine după Sărbători
Mesajul unui antreprenor din Moldova: Cheltuiți-vă banii ca înainte de coronavirus. Veți salva locuri de muncă

Reprezentantul OMS a recunoscut că „oamenii sunt derutaţi” legat de coronavirus. El spune că simplele măsuri - precum spălarea mâinilor - şi testarea rapidă, în cazul în care o persoană este suspectă că a fost expusă COVID-19, sunt mai eficiente.

Strănutul nu este un simptom al coronavirusului

 

Aylward a înlăturat şi câteva dintre miturile şi preconcepţiile generate pe seama COVID-19. El a spus că oamenii nu trebuie să fie îngrijoraţi cu privire la bunurile pe care le cumpără şi care vin din zone cu număr mare de cazuri şi a amintit că strănutul nu este simptom al bolii, ci febra şi tusea seacă.

El a făcut referire şi la ideea că o vreme mai caldă ar putea să elimine coronavirusul.

„Mulţi întreabă dacă o să dispară odată cu iarna. Nu aş paria pe Mama Natură aici”, a spus.

Cum se manifestă COVID-19

 

În cele mai multe cazuri, coronavirusul provoacă simptome uşoare sau moderate, precum febra şi tusea.

La unii oameni, în special vârstnici şi cei care au deja probleme de sănătate, el provoacă simptome mai severe, precum pneumonia.

Mare parte dintre cei care au fost infectaţi cu COVID-19 s-au vindecat.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a spus că oamenii care prezintă simptome uşoare se recuperează în aproximativ 2 săptămâni, în timp ce aceia care au o formă mai severă a bolii, în 3 până la 6 săptămâni.

Deşi vârstnicii care suferă de alte boli reprezintă grupa aflată în cel mai mare risc, oameni de 30, 40 şi 50 de ani se îmbolnăvesc de COVID-19, a mai spus Aylward. „Cei mai mulţi dintre ei se recuperează şi vor fi bine. Unii, nu. Iar alţii vor muri”.

Aylward a mai afirmat că este încrezător în abilitatea SUA să ţină problema sub control, având în vedere că mulţi epidemiologi din China - care a reuşit să minimizeze rata de noi cazuri - au învăţat în Statele Unite.

„Ei ştiu cum să facă asta”, a făcut Aylward referire la experţii americani.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult