Regulile de aur ale omului care a economisit lunar jumătate din salariu și se poate pensiona la 34 de ani
Galerie foto
Ken Okoroafor și-a economisit salariul în fiecare an, începând cu 2006, după ce s-a mutat în cea mai ieftină zonă limitrofă Londrei, de unde putea ajunge ușor în capitala britanică.
După ce și-a plătit creditul imobiliar împreună cu soția, nu avea nevoie de mai mult de 50 de lire pe săptămână pentru mâncare și produsele de strictă necesitate.
Nici gadgeturile nu fac parte din viața familiei Okoroafor, care are doar un televizor, dar nu are iPaduri, telefoane inteligente sau alte electronice. De asemenea, dacă au nevoie de o mașină, planifică această cheltuială cu un an în avans.
“Oricine își poate face un plan de pensionare în 20 de ani, dar pentru acest lucru este nevoie să renunțe la stilul de viață cu care s-a obișnuit”, a spus Ken Okoroafor, pentru Daily Mail.
Contabilul de origine nigeriană, tată a doi copii, face parte dintre cele câteva mii de britancii care economisesc până la 75% din salariu și pot rezista tentației de a cheltui bani și cinci zile pe săptămână.
El folosește o formulă financiară de pensionare timpurie – o idee pornită din SUA, potrivit căreia cine își investește economiile în acțiuni cu risc scăzut și cumpără proprietăți ieftine pe care le închiriază ulterior produce suficienți bani pentru a se pensiona la doar 30-40 de ani.
Soții Okoroafor și-au luat cea mai ieftină mașină electrică și își fac cumpărăturile la Aldi. S-au mutat într-o zonă limitrofă Londrei, cu proprietăți foarte ieftine și și-au plătit creditul ipotecar în câțiva ani, din economii.
Britanicul a început să economisească în 2006 dintr-un salariu de 26.000 de lire sterline pe an și spune că oricine poate face asta dacă este pregătit să facă anumite schimbări în viața sa.
“I-aș sfătui pe oameni să pune de-o parte jumătate din salariul lunar. Eu am început să fac asta când am cunoscut-o pe soția mea”, spune Okoroafor.
Britanicul spune că începuturile sale modeste l-au învățat să aprecieze banii și să trăiască bine și fără lux.
”De la părinții mei am învățat valoarea banilor. Mama și tata au fost imigranți și au fost obligați să economisească la sânge pentru a avea suficienți bani pentru ziua următoare. Societatea modernă îi face pe oameni să creadă că nu pot trăi fără ultimul model de mașină sau fără telefon. O pot face.”
Celtuielile săptămînale ale familiei de patru persoane se ridică la 50 de lire sterline. “Lucrurile pentru copii sunt mai scumpe, dar nu avem iPod sau alte gadgeturi în casă”, mai spune britanicul.
În timp ce studia economie și contabilitate la Universitatea din Londra, Ken Okoroafor lucra la TopShop, pentru a-și plăti studiile. Apoi s-a angajat contabil și a început să economisească.
Ken Okoroafor este doar unul dintre cele câteva mii de britanici care s-au pensionat la 30-40 de ani, care nu au credite ipotecare și care câștigă în jur de 25.000 de lire sterline pe an.
Experții spun că oricine poate ajunge de la un nivel financiar mediu la un venit satisfăcător până la 40 de ani, care le permite să nu mai muncească, dacă economisește între 50 și 75% din salariu în fiecare lună.
Aceste economii sunt, ulterior, investite în proprietăți și în acțiuni cu un risc scăzut timp de 10-20 de ani, iar profiturile vor fi de asemenea economisite. Specialiștii spun că pentru a te putea pensiona devreme, trebuie să fi acumulat economii de 25 de ori mai mari decât venitul anual încasat în perioada activă și pe care vrei să-l ai și după pensionare.
Astfel, la un venit anual de 25.000 de lire sterline, în momentul pensionarii timpurii trebuie să ai în bancă 625.000 de lire, bani proveniți din economii, chirii și investiții. La un bvenit anual de 50.000 de lire sterline, economiile ar trebui să fie undeva la 1,25 milioane de lire.