Regina Elisabeta a II-a a suferit, în secret, o operație de cataractă, luna trecută
În plus, Palatul Buckingham a dezvăluit că, luna trecută, suverana a suferit, în secret, o operație de cataractă. A fost însă o internare de o zi şi nu a fost nevoită să îşi anuleze sau să amâne apariţiile prevăzute la evenimente publice.
În ultimele săptămâni, regina a fost văzută purtând ochelari de soare la evenimentele publice, cum ar fi petrecerile din grădinile palatului Buckingham sau show-ul hipic regal.
Suverana, în vârstă de 92 de ani, a suferit o delicată procedură pentru corectarea cataractei, la spitalul privat londonez Regele Edward al 7-lea, unde a fost tratată ca pacient de zi. Iar totul a decurs ca la carte.
Vineri, suverana britanică a inaugurat o expoziţie consacrată Jubileului de diamant, amenajată într-un spațiu al catedralei Westminster Abbey, care nu a mai fost deschis până acum publicului.
Regina şi moştenitorul coroanei, prinţul Charles, au făcut un tur al galeriei unde sunt expuse, printre altele, efigia funerară a lui Henry al 7-lea, o piesă de altar din secolul al 13-lea, care se crede că ar fi cea mai veche din Anglia, dar şi certificatul de căsătorie al Ducelui şi ducesei de Cambridge.
Pe de altă parte, peste o săptămână, regina Elisabeta a II-a va participa la un eveniment public, la Chester, doar în compania ducesei de Sussex, soţia lui Henry. Şi vor merge acolo cu trenul regal.
Este o mare onoare, de vreme ce cumnata lui Meghan, ducesa de Cambridge, nu a călătorit niciodată cu acest mijloc de transport, rezervat în mod obişnuit membrilor seniori ai familiei regale. Iar Catherine a trebuit să aştepte aproape un an, după ce s-a căsătorit cu prinţul William, pentru prima ei apariţie publică alături de regină.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii , cataractă , interventii chirurgicale
Dată publicare: 09-06-2018 08:31