Regele Charles al Marii Britanii este „frustrat” din cauza problemelor de sănătate. Mărturii din interiorul familiei regale
Această perspectivă asupra mentalităţii regelui vine după ce Kate, prinţesa de Wales a Marii Britanii, a anunţat vineri că face chimioterapie preventivă după ce a fost diagnosticată cu cancer.
Peter Phillips, cel mai mare dintre cei opt nepoţi ai regretatei regine Elisabeta a II-a şi fiul prinţesei Anne, a declarat într-un interviu pentru Sky News Australia că regele era frustrat deoarece recuperarea sa durează mai mult decât şi-ar fi dorit.
„Este frustrat că nu poate continua să facă tot ceea ce ar vrea să poată face", a spus el, adăugând că, deşi este pragmatic şi înţelege nevoia de timp pentru recuperare, este nerăbdător să revină la normalitate.
„Întotdeauna îşi presează personalul şi pe toată lumea - medicii şi asistentele sale - pentru a putea spune: de fapt, pot să fac asta, pot să fac asta?", a dezvăluit nepotul său, conform Reuters.
Charles, în vârstă de 75 de ani, speră să participe duminica viitoare la slujba de Paşte. Prezenţa sa nu va fi confirmată în avans.
Palatul Kensington a declarat că nici Kate şi nici soţul ei, moştenitorul tronului, prinţul William, nu vor fi prezenţi la slujba de Paşte.
Charles a fost supus unei proceduri corective pentru prostată mărită, în luna ianuarie. Palatul Buckingham a dezvăluit apoi, în februarie, că el va urma un tratament pentru o formă nespecificată de cancer, ceea ce înseamnă că a trebuit să îşi amâne îndatoririle regale publice.
Joi, regina Marii Britanii, Camilla, a declarat că soţul ei, Charles, se simte „foarte bine", în timp ce a salutat mulţimea în timpul unei vizite în Irlanda de Nord.
Sursa: Reuters
Dată publicare: 25-03-2024 07:19