Regele Charles al III-lea ignoră ultima dorință a mamei sale, și îi oferă titlul de „Regină” soției sale Camilla
Se înțelege că această schimbare va avea loc după încoronarea regelui Charles în luna mai, iar Camilla va deveni oficial Regina Consoartă, a afirmat o sursă pentru Daily Star.
Camilla va renunța la titlul de Consoartă pentru anumite angajamente, scrie Daily Mail.
În februarie 2022, Regina Elisabeta și-a scris dorințele pentru Camillia într-o scrisoare, în care spunea: „Iar când, la împlinirea timpului, fiul meu Charles va deveni rege, știu că îi veți acorda lui și soției sale Camilla același sprijin pe care mi l-ați acordat mie, și este dorința mea sinceră ca, atunci când va veni timpul, Camilla să fie cunoscută sub numele de regina consoartă, în timp ce își va continua serviciu loial”.
Și una dintre organizațiile caritabile ale Camilei, „Camera de lectură a ducesei de Cornwall”, a suferit un rebranding și va fi cunoscută sub numele de „Camera de lectură a Reginei”.
„Există o opinie în Palat potrivit căreia Regina Consoartă este dificilă și ar putea fi mai simplu pentru Camilla să fie cunoscută doar ca Regina, la momentul potrivit”, a declarat aceeași sursă pentru Daily Star.
Cei doi vor fi încoronați pe 6 mai, la Westminster Abbey, Londra.
Se așteaptă ca evenimentele comunitare să se desfășoare în întreaga țară de sâmbătă, 6 mai, până luni, 8 mai, iar slujba propriu-zisă va fi condusă de Arhiepiscopul de Canterbury.
Duminică, 7 mai, o transmisiune specială a BBC va prezenta un concert organizat la Castelul Windsor, în timp ce în toată țara oamenii vor fi invitați să participe la Marele Prânz al Încoronării.
Sursa: Daily Star
Etichete: Printul Charles , Camilla Regina Consoartă
Dată publicare: 26-02-2023 15:40