Țara din Europa unde va trebui să plătești pentru a putea intra. Schimbă regulile la frontieră de la anul
Primii care vor trebui să respecte noile reguli vor fi cetățenii din Qatar. Începând cu octombrie 2023 vor trebui să ceară în avans o autorizaţie de călătorie electronică (ETA) online, înainte de a intra pe teritoriul Regatului Unit, potrivit noului program detaliat într-un comunicat al guvernului.
Iar din februarie, vor avea nevoie de aceast permis vo avea nevoie și turiștii din Bahrain, Iordania, Kuwait, Oman, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.
Sistemul va fi extins până la sfârşitul lui 2024 pentru toţi călătorii ce pot veni în Regatul Unit fără vize sau statut de imigraţie, după modelul a ceea ce există pentru a putea călători în SUA.
La ora actuală, călătorii care vin din majoritatea ţărilor europene, din SUA şi din Australia nu au nevoie de nicio autorizaţie pentru a merge în Regatul Unit, însă acest lucru se va schimba de anul viitor.
„ETA vor întări securitatea frontierelor noastre, permiţându-ne să cunoaştem mai bine persoanele care caută să intre în Regatul Unit, împiedicând sosirea celor care reprezintă o ameninţare", a declarat secretarul de stat britanic însărcinat cu imigraţia, Robert Jenrick.
Cât ar putea costa autorizația de călătorie electronică ETAGuvernul de la Londra încă nu a stabilit cât va costa autorizația, dar precizează că suma „va fi în concordanță cu alte permise internaționale similare și fiecare persoană va putea efectua mai multe călătorii în cei doi ani de valabilitate”.
Procesul de eliberare va fi complet digitalizat, iar cererea trebuie transmisă cu câteva zile înainte de plecare.
Statele Unite are un sistem similar - ESTA - prin care călătorii trebuie să completeze datele lor și adresa la care vor rămâne, iar autorizația costă 21 de dolari.
Iar Uniunea Europeană se pregătește să introducă sistemul ETIAS, care presupune plata unei taxe de 7 euro pentru turiștii veniți din țări extra-comunitare.
Protecţia frontierelor, prioritate pentru guvernProtecţia frontierelor constituie, după Brexit, o prioritate pentru guvernul conservator britanic.
La fel ca SUA, unde este în vigoare un sistem similar, vizitatorii vor trebui să facă online cererea lor de autorizare. Potrivit comunicatului, o aplicaţie va fi lansată şi o "decizie rapidă" va fi luată.
Ce este o autorizație electronică de călătorieO autorizație electronică de călătorie (ETA) este o nouă cerință pentru persoanele care nu au nevoie de viză pentru a veni în Regatul Unit. ACesata oferă permisiunea de a călători în Regatul Unit și este conectată electronic la pașaport.
Autorizația va permite:
- călătoria în Marea Britanie timp de până la 6 luni pentru turism, vizite la familie și prieteni, afaceri sau studii;
- călătoria în Marea Britanie timp de până la 3 luni cu concesiunea de viză Creative Worker;
- tranzit prin Marea Britanie.
Cum se aplicăPersoanele pot aplica cu ajutorul aplicației UK ETA sau online pe GOV.UK. De obicei, decizia se primește în termen de 3 zile lucrătoare, dar este posibil ca aceasta să poată fi obținută chiar și mai rapid. Poate dura mai mult de 3 zile lucrătoare dacă vor fi necesare verificări suplimentare.
Cum se obține ETADacă cererea este aprobată, persoanele în cauză vor primi o confirmare pe e-mail și vor fi conectate electronic la pașaportul cu care au aplicat. Trebuie folosit același pașaport pentru a călători.
Cât timp vor putea utiliza vizitatorii autorizaţiile de călătorie electroniceOdată ce vor avea această ETA - al cărei preţ pentru călător nu a fost precizat - vizitatorii vor putea să meargă cum şi când vor în Regatul Unit vreme de doi ani.
Irlandezii, care au o frontieră comună cu Regatul Unit, nu vor avea nevoie să facă aceste cereri, pentru că ei împart o zonă de liberă circulaţie cu Regatul Unit: Common Travel Area.
La rândul său, Uniunea Europeană prevede de asemenea să pună în funcţiune un program similar anul viitor, inclusiv, după cum prevede Brexit-ul, pentru cetăţenii Regatului Unit.