Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Referendumuri pentru legalizarea marijuanei, în două state din SUA, în ziua alegerilor prezidențiale

Votanţii din capitala americană Washington şi din statul New Jersey par să se fi exprimat în favoarea unor măsuri de dezincriminare a marijuanei şi a unor droguri psihedelice, în două referendumuri care au avut loc marţi, potrivit DPA.

În Washington, 77% dintre votanţi au spus 'da' ideii de a dezincrimina efectiv o serie de plante şi ciuperci psihedelice, conform autorităţilor electorale, voturile fiind în continuare numărate.

Votul va reduce astfel stricteţea aplicării legii pentru posesia, distribuţia şi cultivarea în scopuri non-comerciale a unor astfel de substanţe.

În New Jersey, după raportarea rezultatelor din 49% din circumscripţii, 67% dintre votanţi par să fi aprobat măsura de a legaliza marijuana, a relatat NBC.

New Jersey ar urma să se altor aproape zece state în legalizarea canabisului în scopuri recreative, deşi experţi în această industrie au spus că va fi nevoie de cel puţin un an până când adulţii vor putea cumpăra acest drog.

Citește și
Bursa, alegeri SUA
”Nervozitate” pe burse, după alegerile din SUA. Rezultatul incert creează nesiguranță

Alte trei state - Arizona, Montana şi Dakota de Sud - votează de asemenea în legătură cu legalizarea marijuanei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult