Reacția SUA după ce Rusia a anunțat că va trimite Siriei sisteme S-300
Acesta şi-a exprimat speranţa că partea rusă îşi va reconsidera poziţia în acest dosar, relatează Agerpres, citând Reuters.
Rusia a anunţat luni că va livra sisteme de rachete sol-aer Siriei în termen de două săptămâni, în pofida obiecţiilor ferme ridicate de Israel, la o săptămână după ce Moscova a acuzat această ţară că a cauzat indirect doborârea unui avion militar rus de către antiaeriana siriană.
''Nu ar trebui să existe neînţelegeri aici. Partea responsabilă pentru atacuri în Siria şi Liban şi partea cu adevărat responsabilă pentru doborârea avionului rus este Iranul'', a spus Bolton.
Oficialul american a avertizat că dacă forţele siriene folosesc din nou arme chimice, atunci răspunsul SUA va fi unul semnificativ.
''Dacă ei (sirienii) fac greşeala de a folosi arme chimice din nou, riposta va fi mult mai puternică decât până acum şi va avea efectul dorit, acela de a crea structuri de descurajare'', a adăugat John Bolton.
El a subliniat că SUA vor face tot posibilul pentru a se asigura că Siria nu foloseşte arme chimice şi au exercitat presiuni şi asupra Rusiei în această privinţă.
Bolton a menţionat că soldaţii americani vor rămâne activi în Siria atât timp cât Iranul va fi implicat.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!