Reacția Rusiei la gafele comise de Biden. Ce spune Kremlinul după ce președintele SUA l-a numit pe Putin "un nebun criminal"
Your browser doesn't support HTML5 video.
Peskov a făcut aceste comentarii după ce, joi, liderul de la Casa Albă s-a încurcat din neatenţie şi l-a prezentat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski drept "preşedintele Putin", înainte de a se corecta rapid.
Într-o altă scăpare, Biden a încurcat numele Kamalei Harris, vicepreşedintele său, cu cel al adversarului său electoral Donald Trump.
"Am observat că întreaga lume a acordat atenţie la ceea ce s-a întâmplat şi nu poate exista niciun comentariu aici (din partea noastră), dar este clar că acestea au fost scăpări", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. "Este de înţeles că probabil au primit o rezonanţă atât de largă, dat fiind contextul discuţiilor politice interne la care asistăm acum în SUA, dar nu este subiectul nostru, este un subiect intern al SUA", a continuat el.
Prestaţia ezitantă a lui Biden în dezbaterea cu Trump de luna trecută şi alte gafe şi bâlbâieli ulterioare au stârnit dezbateri intense cu privire la capacitatea sa cognitivă, la 81 de ani, de a candida pentru un al doilea mandat şi i-au determinat pe unii democraţi să îi ceară să se retragă. Peskov a declarat că este treaba alegătorilor americani, nu a Rusiei, să stabilească perspectivele candidaţilor la preşedinţia SUA. Dar a adăugat că Kremlinul a luat notă de ceea ce el a numit comentarii lipsite de respect pe care Biden le-a făcut despre Putin. El nu a spus care au fost aceste comentarii, dar Biden s-a referit la Putin la summitul NATO ca la "un nebun criminal".
"Continuăm să considerăm că este un comportament absolut inacceptabil şi inadmisibil ca un şef de stat să facă astfel de remarci lipsite de respect despre alţi şefi de stat. Mă refer la remarcile sale despre preşedintele Putin", a declarat Peskov. "Acest lucru este inacceptabil pentru noi şi nu credem că face în vreun mod ca un şef de stat american să arate bine. Este ceva la care acordăm o atenţie directă şi ceva care este absolut inacceptabil pentru noi", a punctat Peskov.
Kremlinul l-a acuzat în trecut pe Biden că a făcut comentarii nepotrivite despre Putin. În 2021, Biden a aprobat descrierea lui Putin făcută de către un jurnalist TV ca fiind "un criminal", iar în luna februarie a acestui an l-a numit pe liderul de la Kremlin "un ticălos nebun".