Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Reacţia NATO la armistiţiul de 36 de ore al lui Putin: Rusia a început războiul şi Putin îl poate opri astăzi

Rusia este cea care a declanşat războiul în Ucraina, iar preşedintele Vladimir Putin "îl poate opri astăzi", retrăgându-şi trupele din ţara vecină, a a transmis vineri NATO.

Alianța a reacționat la anunţul făcut în cu o zi în urmă de şeful statului rus privind instituirea unilaterală a unui armistiţiu de 36 de ore în conflictul din Ucraina cu ocazia sărbătoririi Crăciunului pe stil vechi, potrivit EFE.

Într-un comunicat, purtătoarea de cuvânt a Alianţei Nord-Atlantice, Oana Lungescu, s-a referit la răspunsul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelensiki, care a acuzat Rusia că vrea să "folosească Crăciunul ca acoperire" pentru a opri înaintarea armatei ucrainene în Donbas şi pentru a aduce echipamente şi muniţii mai aproape de poziţiile sale.

"Preşedintele Zelenski a clarificat poziţia Ucrainei cu privire la această aşa-zisă încetare a focului. Acest război a fost declanşat de Rusia, iar preşedintele Putin îl poate opri astăzi, retrăgându-şi trupele din Ucraina. În schimb, am văzut cum forţele ruse lansează de mai multe luni atacuri cu rachete şi drone asupra oraşelor şi infrastructurii civile" din Ucraina, a spus Lungescu, potrivit Agerpres.

Aceste atacuri, a adăugat ea, au avut loc, de asemenea, de Crăciun (după calendarul gregorian) şi de Anul Nou, în timp ce, potrivit Moscovei, decizia lui Putin este un răspuns la apelul patriarhului Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, privind instituirea unui armistiţiu de Crăciun, pe care credincioşii ortodocşi de rit vechi îl sărbătoresc pe 7 ianuarie.

"NATO va continua să sprijine Ucraina pentru a-şi proteja dreptul la autoapărare, consacrat în Carta Naţiunilor Unite", a mai adăugat purtătoarea de cuvânt a Alianţei Nord-Atlantice.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult