Război în Ucraina. Sinteza evenimentelor, 23 martie. „La fiecare 15-20 de minute se aruncă cu bombe asupra Mariupolului”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Însă războiul este necruțător în Mariupol, unde oamenii captivi în oraşul-port trăiesc în condiţii crunte: fără mâncare, apă sau medicamente, spune preşedintele Zelenski. Totodată, Statele Unite și NATO cred că Belarus s-ar putea alătura în curând Rusiei în războiul împotriva Ucrainei. Atenție urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.
Noi bombardamente au semănat groază în ultimele ore în Mariupol. Rusia a început să tragă asupra oraşului port la Marea Azov folosindu-se inclusiv de 7 dintre navele mobilizate în larg, afirmă un înalt oficial american al Apărării.
Serghei Orlov, viceprimarul din Mariupol: „La fiecare 15-20 de minute se aruncă cu bombe asupra oraşului meu. Sunt mulţi morţi, multe persoane îndurerate, multe crime de război îngrozitoare. "
Dmitriy Maslak, corespondent CGTN: „Aceasta este șoseaua către aeroportul din Mariupol. Putem vedea că o bătălie a avut loc aici, nu cu mult timp în urmă. Acesta pare ca a fost un vehicul civil, iar lângă este un cadavru, în haine civile. Cred că este trupul unui bărbat.”
117 copii au murit și 155 au fost răniți de la începutul invaziei - spun oficialii ucraineni. La un spital, rămas încă neatins de bombe, în apropiere de Mariupl, ajung zilnic zeci de copii răniți.
Medic din Ucraina: „Copiii ajung aici răniți la cap, la brețe... unora trebuie să le amputăm membrele, alții sunt sunt împușcați sau răniție de în timpul bombardamentelor. Sunt tot felul de cazuri.”
Este și cazul unei fetițe, care a rămas fără un picior în urma bombardamentelor. Dar, le este recunoscătoare oamenilor din jur care au ajutat-o să scape cu viață.
Fetiță: „Am căzut, am închis ochii, mi-am astupat urechile, iar apoi totul s-a întunecat. După ce mi-am revenit, am simțit o durere mare. Iar oamenii m-au adus aici să primesc ajutor.”
Dar, oficialii ruși neagă cu îndârjire astfel de atacuriDmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „Armata noastră vizează doar ținte militare și obiective militare de pe teritoriul Ucrainei. Nu cele civile. Armata rusă nu lovește ținte civile.”
Eșecul formării unor coridoare de evacuare, demonstrează însă contrariul.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „De câteva săptămâni încercăm să organizăm coridoare umanitare stabile pentru locuitorii lui Mariupol și aproape toate încercările noastre au fost, din păcate, obstrucționate de bombardamente sau teroarea deliberată a ocupanților ruși. Astăzi, unul dintre convoaiele umanitare a fost capturat de ocupanții ruși lângă Manhush, pe o ruta convenită în prealabil.”
Bărbatul care a filmat imaginile susţine că ruşii au lansat rachete de croazieră din Sevastopol, cel mai mare oraş din Crimeea şi, totodată, un port important la Marea Neagră.
Şi suburbiile din nordul Kievului sunt bombardate în continuare. Ruşii tot încearcă să ajungă în centrul capitalei, dar se izbesc constant de rezistenţa ucraineană. Mai mult, după ce ieri forțele ucrainene au anunțat recâștigarea controlului asupra orașului Makariv, aflat la 50 de kilometri vest de Kiev, militarii povestesc că lupta continuă pentru a păstra zona recucerită.
Drept urmare, primarul din Boryspil, o localitate în apropierea căreia se află Aeroportul Internațional din Kiev, a făcut apel la locuitori să plece cât mai repede, pentru că "luptele fac ravagii în jurul regiunii".
Printre cei care au ales să lupte alături de locuitorii Kievului se află şi un voluntar britanic. Deşi nu le vorbeşte limba, bărbatul, fost mecanic de ambulanţă, se află în zona de conflict de aproape două săptămâni.
Leon Cribb, voluntar britanic: „Cel mai îngrozitor atac pe care l-am văzut până acum a fost asupra unui spital de copii. Un obuz de artilerie rusesc a explodat la aproximativ 100 de metri de clădirea spitalului. Toate geamurile au fost aruncate în aer. Acela a fost un moment în care am realizat cât de puțin le păsa rușilor de ucraineni."
8 civili au murit acum 3 nopţi în timpul unui atac cu rachete, care a devastat un mare centru comercial din Kiev. A provocat stricăciuni şi la blocurile din jur.
Localnic: „Este dureros să vezi toate astea. Nimeni nu se aștepta la așa ceva. Trăiam aici în liniște și pace, apoi a avut loc acest atac."
Forțele de securitate îi opresc pe jurnalişti să mai avanseze, pentru că în apropierea centrului comercial există încă muniţii neexplodate.
În acest război, civilii au tot mai mult de suferit. Acest bărbat spune că trupele rusești l-au împușcat în picior în timp ce încerca să fugă dintr-o suburbie a Kievului.
Sasha, pacient: „Trupele rusești ucid oameni nevinovați. Nu au nicio scuză pentru asta, să omori femei și copii. Eu sunt bărbat, pe mine mă pot ataca, dar mă întristez când văd că atacă femei și copii."
Nu a mai rămas nimic dintr-o şcoală din Harkov, bombardată zilele trecute de forţele Kremlinului.
Igor Konashenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării: „Pe 22 martie, aviația operativ-tactică a armatei ruse a lovit 83 de instalații militare din Ucraina. Printre acestea: patru posturi de comandă, patru sisteme de rachete antiaeriene, trei depozite de rachete, de artilerie și de muniție, precum și 68 de locaţii unde erau depozitate echipamente militare."
Şi o gară din regiunea Dnipro a fost distrusă ieri de o rachetă rusească, iar în urma atacului s-au înregistrat şi victime. Dar, porivit oficialilor ucraineni, trupele ruse care ocupă centrala nucleară de la Cernobîl "au jefuit şi au distrus" un laborator al centralei.