Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Război în Fâșia Gaza. ONU condamnă violențele comise de forțele de ordine israeliene

Your browser doesn't support HTML5 video.

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) este "profund îngrijorată"și condamnă violenţele din Israel şi în teritoriile palestiniene ocupate, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului.

"Condamnăm orice violenţă şi orice incitare la violenţă, precum şi divizările etnice şi provocările", a declarat Rupert Colville în timpul unei conferinţe de presă regulate a ONU, la Geneva (Elveţia), potrivit Agerpres, care citează AFP.

Această regiune a Ierusalimului de Est trece prin cea mai gravă escaladare a violențelor din ultimii ani.

În ceea ce priveşte confruntările de pe Esplanada Moscheilor, purtătorul de cuvânt al ONU a declarat că forţele de ordine israeliene "în mod clar nu şi-au respectat în ultimele zile" obligaţia de a răspunde proporţionat şi de a garanta dreptul la reuniuni paşnice.

De asemenea, el a subliniat că tirurile cu rachete din Fâşia Gaza asupra Israelului sunt "în mod strict interzise de legile umanitare internaţionale şi trebuie să înceteze imediat".

Citește și
Ierusalim, Israel
Violențe în Ierusalim. Zeci de persoane au fost rănite cu pietre, petarde, gloanțe de cauciuc

 

Hamas a anunțat un bilanț de 22 de morți după atacurile Israelului

 

Autorităţile Hamas, mişcarea islamistă la putere în Gaza, au anunţat că s-au înregistrat 22 de morţi, dintre care 9 copii, şi mai mult de 106 răniţi în urma loviturilor israeliene întreprinse ca ripostă la rachetele trase dinspre enclava palestiniană.

Armata israeliană a anunţat la rândul său că au fost ucişi 15 membri ai Hamas şi Jihadului Islamic, un alt grup armat. De asemenea, armata israeliană a anunţat că a lovit 130 de ţinte militare, dintre care majoritatea aparţineau Hamas.

Confruntările zilnice dintre palestinieni şi poliţia israeliană pe Esplanada Moscheilor din Ierusalimul de Est s-au soldat de vineri cu sute de răniţi.

 

Liga Arabă califică drept "iresponsabile" raidurile aeriene israeliene din Fâşia Gaza

 

Liderul Ligii Arabe a condamnat marţi raidurile aeriene israeliene din Fâşia Gaza, calificându-le drept "iresponsabile" şi reproşând Israelului că a provocat escaladarea violenţelor prin acţiunile sale din Ierusalim, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

"Încălcările israeliene de la Ierusalim şi toleranţa guvernului israelian faţă de extremişti evrei ostili palestinienilor şi arabilor au dus la escaladarea situaţiei în acest mod periculos", a afirmat într-un comunicat şeful Ligii Arabe, Aboul Gheit.

Atacurile din Gaza au constituit "o demonstraţie mizerabilă de forţă plătită cu sângele copiilor", a adăugat acesta.

Şeful Ligii Arabe a făcut apel totodată la comunitatea internaţională să acţioneze imediat pentru a pune capăt violenţelor, afirmând că "provocările continue ale Israelului" reprezintă un afront faţă de musulmani, în contextul sărbătorii musulmane Eid, care marchează sfârşitul lunii sfinte de Ramadan.

Miniştrii de externe din Liga Arabă iau parte marţi la o şedinţă virtuală pentru a discuta situaţia de la Ierusalim, unde au avut loc confruntări între protestatari palestinieni şi forţele de securitate israeliene. Violenţele s-au intensificat drastic luni, Israelul lansând raiduri aeriene asupra Fâşiei Gaza, după ce grupări militante palestiniene au lansat tiruri de rachetă în apropiere de Ierusalim.

Potrivit unor responsabili din sănătate din Gaza, cel puţin 20 de oameni, inclusiv nouă copii, au fost ucişi în loviturile israeliene, în timp ce Israelul a anunţat moartea a 15 militanţi.

Jihadul islamic, a doua grupare armată palestiniană din Fâşia Gaza, alături de Hamas, a anunţat marţi moartea a doi dintre comandanţii săi în loviturile israeliene.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult