Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Răsturnare de situație: de ce s-ar fi prăbușit, de fapt, barajul din Ucraina. CNN: Trupe rusești, ucise și luate de ape VIDEO

Barajul de la Nova Kahovka s-ar fi prăbușit din cauza unor defecțiuni structurale apărute după ocuparea acestuia de către ruși, anul trecut, sugerează analiza unor imagini din satelit obținută de CNN. Apele au ucis și luat cu totul trupe rusești.  

Barajul de la Nova Kahovka s-ar fi prăbușit din cauza unor defecțiuni structurale apărute după ocuparea acestuia de către trupele ruse, în martie 2022, sugerează o analiză a imaginilor prin satelit prezentată de CNN, potrivit News.

De altfel, presa a prezentat în noiembrie 2022 imagini cu așa-zise detonări controlate realizate de trupele Kremlinului asupra barajului.

Ucraina și Rusia se acuză reciproc că ar fi aruncat în aer barajul, iar datele obținute independent nu sunt în stare deocamdată să dea dreptate uneia sau alteia din părți.

Citește și
baraj
Ce a pățit un oficial indian care a golit un baraj pentru a-și recupera telefonul mobil

Soldaţii ucraineni au fost martorii unui moment în care militari ruşi au fost efectiv luaţi de ape şi s-au refugiat de pe malul estic al fluviului Nipru după prăbuşirea barajului de la Nova Kahovka, a declarat un ofiţer din cadrul forţelor armate ucrainene.

Mai multe trupe ruseşti au fost ucise sau rănite în momentele acelea de haos, potrivit ofiţerului ucrainean cu care au stat de vorbă cu reporterii CNN.

”Nimeni din partea rusă nu a reușit să scape”

Căpitanul Andrei Pidlisni a declarat că atunci când barajul s-a rupt, în primele ore ale dimineţii de marţi, "nimeni din partea rusă nu a reuşit să scape. Toate regimentele pe care ruşii le aveau pe acea parte au fost inundate", susţine ofiţerul ucrainean.

Pidlisni a declarat pentru CNN că el crede că ruşii au atacat în mod deliberat barajul pentru a perturba planurile forţelor ucrainene pentru o viitoare ofensivă.

"În jurul orei 3 dimineaţa, inamicul a aruncat în aer hidrocentrala Kahovka pentru a ridica nivelul apei şi a inunda împrejurimile şi malul stâng al fluviului Nipru, precum şi aşezările aflate acolo, astfel încât să facă imposibilă înaintarea forţelor armate ucrainene în viitor", susţine el.

Pidlisnyi a explicat însă că, din cauza reliefului terenului din jurul fluviului, armata rusă - situată pe malul estic - a avut de suferit serios după ruperea barajului. Unitatea sa a putut urmări desfăşurarea evenimentelor prin utilizarea dronelor şi a trupelor aflate la faţa locului.

"Malul stâng (de est) este mai jos decât malul drept, aşa că este mai inundat. Poziţiile inamicului aflate chiar pe malul fluviului au fost, de asemenea, inundate. Trebuie să înţelegeţi că poziţiile inamicului nu sunt doar tranşee, ci şi case obişnuite ale civililor, unde aceştia locuiau", a declarat Pidlisni.

Rușii nu și-au anunțat propriile trupe de ruperea barajului

Este posibil ca unităţile ruseşti aflate în pericol să nu fi fost avertizate, posibil pentru a menţine elementul surpriză, crede Pidlisni.

Guvernul ucrainean susţine teza că Rusia a aruncat în mod deliberat în aer barajul, în timp ce Kremlinul a declarat că forţele Kievului au fost cele care au efectuat atacul.

CNN menţionează că nu au apărut încă dovezi care să susţină în mod concludent afirmaţiile niciuneia dintre părţi, în timp ce analiza filmărilor video ale barajului şi a ruperii ulterioare a acestuia şi, în special, examinarea imaginilor din satelit sugerează că prăbuşirea ar fi putut fi rezultatul unei defecţiuni structurale apărute de când ruşii au ocupat barajul în luna martie a anului trecut.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult