Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rapper condamnat la închisoare, după ce i-a făcut „hoți” pe membrii Casei Regale din Spania

Rapperul Josep Miquel Arenas Beltran, cunoscut drept Valtonyc, a fost condamnat la trei ani și jumătate, după ce a criticat familia regală a Spaniei în versurile sale.

 

În sentința dată de Curtea Supremă din Spania, el este acuzat că a „glorificat terorismul”, că a lansat informații false și amenințări la adresa familiei regale, cât și de defăimare, informează Catalan News citat de Independent.

Pe de altă parte, avocatul rapperului Valtonyc susține că acesta trebuia să beneficieze de libertate de exprimare și de libertatea de creație, motivând că, cel mai adesea, acest gen muzical conține limbaj explicit sau simbolic.

Într-o melodie, de exemplu, rapperul critică monarhia spaniolă pentru că are relații cu familia regală din Arabia Saudită, cât și politica externă și fondurile alocate. „Situația mă îngrijorează puțin; cum să susțin două familii – și pe cea regală și pe a mea”, spune el într-un vers.

Citește și
Lil Peep
Rapperul Lil Peep a murit, la vârsta de 21 de ani. Cu câteva ore înainte, postase un filmuleț pe Internet

Cu toate acestea, în instanță a fost prezentat un alt vers dintr-o melodie în care el cerea „moarte pentru acești porci”, referindu-se la politicienii corupți și la Casa Regală, făcând totodată referințe la conflctul armat dintre spania și Mișcarea Națională de Eliberare a Bascilor, care a durat din 1959 până în 2011.

Într-un mesaj postat pe Twitter, rapperul a anunțat decizia Curții Supreme spaniole: „Sentința a fost deja dată: trei ani și șase luni de închisoare pentru cântecele mele. Trebuie să merg la închisoare. Vă voi spune mai multe, de îndată ce am alte informații.”

Primarul Barcelonei, Ada Colau, a reacționat la sentința primită de acesta: „Trăim vremuri triste și întunecate atunci când trebuie să luptăm pentru ceva atât de evident precum rappul, care nu reprezintă o infracțiune, și care cântă despre hoții din dinastia Burbonilor. Este vorba de libertate de exprimare”, a scris edilul pe Twitter.

Nu este primul artist condamnat la închisoare. Pablo Hansel a primit o sentință de doi ani după gratii, după ce a evocat în melodiile sale conflictul din Țara Bascilor.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult