R. Moldova, la un pas să fie condusă de două femei. Maia Sandu a semnat decretul pentru numirea Nataliei Gavriliţă ca premier
Anterior, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS, proeuropean), care dispune de majoritate absolută în noul parlament de la Chişinău, rezultat în urma alegerilor legislative anticipate din 11 iulie, a propus candidatura Nataliei Gavriliţă pentru funcţia de prim-ministru, în cadrul consultărilor pe care le-a avut vineri dimineaţă cu preşedintele Maia Sandu, relatează Radio Chişinău, Agora.md şi Deschide.md.
Liderul grupului parlamentar al PAS, Mihai Popşoi, a anunţat după consultările de la preşedinţie că, dacă Maia Sandu o va nominaliza pe aceasta, Natalia Gavriliţă va veni în scurt timp cu un program de guvernare şi cu garnitura guvernamentală, precizând că pe lista cu viitori miniştri se vor regăsi membri ai echipei propuse de Natalia Gavriliţă în luna februarie.
"Suntem convinşi că Natalia Gavriliţă va întruni mai mult decât numărul necesar de voturi în parlament. Va veni în faţa ţării cu un guvern pe măsura aşteptării cetăţenilor, care din prima zi va purcede la implementarea acelei agende pe care cetăţenii au sprijinit-o cu atâta ardoare în cadrul alegerilor parlamentare din 11 iulie", a declarat el după consultări.
Potrivit acestuia, Natalia Gavriliţă este cel mai bine poziţionată pentru funcţia de prim-ministru.
"Are expertiza necesară, experienţă guvernamentală, cunoaşte problemele domeniului fiscal-economic. Suntem convinşi că în aceste condiţii destul de complicate atât epidemiologic, cât şi economic, dumneaei va reuşi nu doar sa amelioreze situaţia, dar şi să contribuie la progresul social-economic al Republicii Moldova", a mai adăugat Popşoi, citat de Deschide.md.
Fost ministru al finanţelor în guvernul condus de Maia Sandu (8 iunie-14 noiembrie 2019), Natalia Gavriliţă fusese propusă de două ori în februarie pentru funcţia de prim-ministru de către preşedintele Republicii Moldova în ideea respingerii candidaturii sale de către majoritatea parlamentară condusă de socialiştii lui Igor Dodon pe fondul bătăliei duse de Maia Sandu pentru declanşarea alegerilor legislative anticipate.
Liderul PAS, Igor Grosu, ales joi ca preşedinte al noului parlament de la Chişinău, a lăsat să se înţeleagă în cadrul unei emisiuni la TV8 că votarea noului guvern ar putea să aibă loc la 5 august.
Grupul parlamentar al Partidului Şor s-a prezentat vineri dimineaţă la consultările cu preşedintele Maia Sandu, dar a ales să nu înainteze nicio candidatură pentru funcţia de premier, conform Deschide.md.
"Din partea Partidului Şor îi mulţumim doamnei preşedinte pentru intenţia de a discuta, de a fi auziţi. Deşi suntem o fracţiune mică acest dialog este vital, necesar ca noi toţi împreună, toate forţele politice să discutăm, să găsim soluţii referitor la ceea ce mereu am încercat să facem", a declarat Marina Tauber, secretar al grupului parlamentar Şor după consultări.
"Noi am declarat că nu vom înainta un candidat la funcţia de premier. Noi avem candidat, dar înţelegem că majoritatea parlamentară va avea voturile necesare şi în situaţia asta are toate drepturile să decidă cine va fi prim-ministru. Noi avem respect faţă de votul masiv al cetăţenilor care au ales PAS. (...)", a spus Marina Tauber.
Grupul parlamentar al Blocului electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor nu se va prezenta la preşedinţie pentru a participa la consultările anunţate de şefa statului, dar a invitat-o pe Maia Sandu la discuţii în parlament. O declaraţie în acest sens a fost făcută joi seara de liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, într-o emisiune televizată, potrivit Agora.md.