Qatarul a anunțat că ajută Turcia și investiții și împrumuturi de 15 mld $
Your browser doesn't support HTML5 video.
Astfel, cursul a revenit sub pragul de 6 unități pentru un dolar. În paralel, guvernanții de la Ankara speră să-și facă efectul mărirea tarifelor în cazul importurilor americane. Chiar și așa, oamenii de rând au început deja să-și vândă aurul.
La o săptămână după ce conflictul cu Statele Unite a prăbuşit lira la minime istorice, emirul Qatarului a mers la Ankara şi a făcut o înţelegere cu Recep Erdogan, astfel încât Turcia să evite un colaps bancar şi să nu fie nevoită să ceară FMI-ului fonduri de urgență. Lira turcească a pierdut 40% din valoare de la începutul anului, iar criza monetară se simte serios în buzunarele turcilor. Unii dintre ei au trecut deja pragul caselor de amanet şi buticurilor de bijuterii pentru a face rost de bani.
Patronii spun că, de la începutul săptămânii, prețul aurului fluctuează mult pe parcursul unei singure zile. Aşa că este multă incertitudine, atât pentru cei care vând, cât şi pentru cei care cumpără.
"Clienții nu cumpără nimic acum, doar vor să vândă, dar noi nu avem suficienți bani lichizi ca să cumpărăm aur. Piața nu cumpără aur de la noi, așa că noi cumpărăm de la clienții noștri la prețuri foarte scăzute și, normal, cetățenii au de suferit. Am vrea ca prețurile să se stabilizeze cât mai repede. Acum totul decurge haotic”, spune patronul unui magazin de bijuterii.
Prețurile cresc foarte repede. Vinzi un produs și în două minute prețul crește şi asta este foarte deprimant. Prin asta trecem de câteva zile. Astăzi parcă atmosferă a fost mai calmă, dar viitorul e o mare necunoscută.
Lira a primit o grea lovitură după ce, acum o săptămână, Statele Unite au dublat tarifele în cazul importurilor de oţel şi aluminiu din Turcia. Măsură a fost răspunsul Washingtonului la refuzul regimului Erdogan de a elibera din arest un pastor evanghelist american, acuzat de terorism.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!