Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Putin va face prima vizită în străinătate după ce Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pe numele său

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, este aşteptat la mijlocul lunii octombrie în Kârgâzstan, au anunţat, miercuri, autorităţile de la Bişkek.

Aceasta va fi prima vizită în străinătate a liderului de la Kremlin după ce Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele său, informează AFP; citată de Agerpres

"La invitaţia preşedintelui Kârgâzstanului, Sadir Japarov, la 12 octombrie, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, va efectua o vizită oficială în ţară", a transmis agenţia oficială Kabar, citând un responsabil al administraţiei prezidenţiale a acestui stat aliat al Moscovei.

La 13 octombrie, la Bişkek, Vladimir Putin va participa la o reuniune a liderilor Comunităţii Statelor Independente (CSI, ce grupează mai mute republici ex-sovietice), precum şi la o gală cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la deschiderea unei baze militare ruse în Kârgâzstan.

La sfârșitul lunii septembrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, anunţase că preşedintele rus urmează să efectueze o vizită în acest stat central-asiatic, însă nu precizase data.

Citește și
vladimir putin
Promisiunea lui Putin la un an de la anexarea unor regiuni ucrainene. Rusia acordă un „ajutor frățesc”

Vizita va fi prima a lui Putin în străinătate după ce Curtea Penală Internaţională a emis în primăvară un mandat de arestare împotriva sa sub acuzaţia de deportare de copii din Ucraina, ceea ce îi limitează deplasările internaţionale. Din acest motiv, preşedintele rus a fost nevoit să renunţe să se deplaseze la summitul BRICS desfăşurat în Africa de Sud în august.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult