Putin şi Merkel au convenit să contribuie la reluarea eforturilor politice privind Siria
Putin a afirmat că recenta acţiune întreprinsă de către un grup de ţări occidentale în Siria reprezintă ''un act de agresiune'' care a încălcat în mod larg normele dreptului internaţional şi a afectat substanţial perspectivele soluţionării politice a crizei siriene, se precizează în comunicat, conform Agerpres.
Xinhua aminteşte că SUA, Marea Britanie şi Franţa au întreprins sâmbătă lovituri aeriene la Douma, în Siria, susţinând că ele au reprezentat un răspuns la un presupus atac cu arme chimice întreprins de către armata siriană. Guvernul de la Damasc a respins categoric acuzaţiile.
''Ambele părţi (Putin şi Merkel) şi-au exprimat disponibilitatea de a facilita reluarea eforturilor politice şi diplomatice în problema siriană, inclusiv în ce priveşte convorbirile de pace de la Geneva şi Astana, şi de a continua contactele bilaterale în această chestiune'', se spune în comunicat.
Cei doi lideri au subliniat de asemenea importanţa efectuării ''unei anchete amănunţite şi obiective'' de către misiunea Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) în Siria, potrivit comunicatului.
Luni, delegaţia britanică la OIAC a acuzat Rusia şi Siria că împiedică misiunea să intre în Douma. Moscova a respins acuzaţiile, spunând că experţii OIAC nu au obţinut autorizaţie din partea ONU să viziteze Douma din cauza loviturilor aeriene occidentale.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!