Putin se va întâlni cu Trump şi May în Japonia. Ce vor discuta, potrivit Kremlinului
Relaţiile dintre Marea Britanie şi Rusia au ajuns la nivelul cel mai scăzut de la sfârşitul Războiului Rece după ce Londra a acuzat Moscova că l-a otrăvit pe fostul spion rus Serghei Skripal şi pe fiica sa Iulia cu un agent neurotoxic într-un oraş englezesc.
Moscova neagă orice implicare în acest atac, care a declanşat cel mai mare val de expulzări diplomatice între Moscova şi Occident de la sfârşitul Războiului Rece.
"Liderii vor discuta chestiuni sensibile, după cum ştiţi există multe", a declarat presei la un briefing consilierul de la Kremlin Iuri Uşakov despre întâlnirea lui Putin cu Theresa May.
"Dacă orice fel de oportunitate poate fi identificată în relaţiile noastre cu Marea Britanie pentru a stabili o nouă cooperare, atunci o considerăm binevenită", a spus el.
Oficiali britanici nu au comentat până acum asupra planurilor de întâlnire între cei doi lideri la summitul G20, care va avea loc la Osaka vineri şi sâmbătă.
Theresa May s-a întâlnit ultima dată cu Vladimir Putin la summitul G20 din Argentina în noiembrie, când liderul rus a abordat-o informal.
Putin a declarat în această lună că cele două ţări ar trebui să întoarcă pagina după episodul Skripal şi că speră că următorul prim-ministru de la Londra va trece peste acesta pentru a ameliora legăturile.
Procurorii britanici au acuzat în lipsă doi ofiţeri militari ruşi de informaţii, cunoscuţi sub numele Aleksander Petrov şi Ruslan Boşirov, de tentativă de crimă pentru acest atac. Ei au negat la rândul lor orice implicare, potrivit Reuters.
În ceea ce priveşte întâlnirea lui Putin cu Trump, ea va avea loc pe 28 iunie şi ar urma să abordeze "chestiuni de stabilitate strategică, Siria, Ucraina, Afganistan şi problematica iraniană", le-a spus jurnaliştilor Iuri Uşakov, consilier al lui Putin.
Potrivit sursei citate, pe lângă Trump şi May, Putin va avea întrevederi cu cancelarul german Angela Merkel, preşedinţii francez Emmanuel Macron, turc, Recep Tayyip Erdogan, egiptean, Abdel Fattah al-Sissi, precum şi cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman.
Donald Trump a declarat pe 12 iunie că se va întâlni cu Vladimir Putin pe marginea summitului G20, dar nu a precizat dacă va fi vorba despre o întâlnire oficială. Kremlinul a evocat, la rândul său, o "scurtă discuţie".
Ultima întâlnire tete-a-tete dintre cei doi, care a avut loc la Helsinki, datează din iulie 2018. Donald Trump, care promisese să amelioreze relaţiile SUA cu Rusia, a şocat atunci clasa politică americană prin tonul său conciliant faţă de Vladimir Putin, notează AFP.
Sursa: Agerpres
Etichete: donald trump , japonia , vladimir putin , intalnire , summit , reuniune , g20 , theresa may
Dată publicare: 26-06-2019 16:42