Putin se teme de o revoltă a generalilor, susține un fost ofițer al forțelor aeriene rusești
Gleb Irisov, care a fugit din Rusia, este și fost corespondent militar pentru o agenție de știri rusă și spune că îl cunoaște pe noul comandant responsabil de războiul împotriva Ucrainei, Serghei Surovikin.
Irisov a declarat, pentru BBC, că Surovikin a fost numit din cauza "loialității sale profunde" față de regimul rus și față de președintele personal.
El a adăugat că liderul rus "se teme acum de un fel de revoltă din partea generalilor".
Războiul, o "catastrofă" pentru Ucraina și RusiaIrisov a spus că a început să se opună guvernului în timpul cât a fost în armată, observând "neglijența" pe care comandamentul său o arăta față de oameni.
El a descris războiul ca fiind o "catastrofă" pentru Ucraina și Rusia, periculoasă pentru lume.
Irisov este pesimist în ceea ce privește șansele de schimbare în țara sa natală în curând, în ciuda "victimelor uriașe și a efectelor economice grave" ale războiului.
Cine este Serghei Surovikin, generalul „fără sentimente”Serghei Surovikin a fost numit comandant al Forțelor pentru Operațiuni Speciale din Ucraina, front pe care Rusia nu a înregristrat niciun progres în ultimele săptămâni.
Sursele jurnaliștilor ruși de la Meduza îl descriu pe Surovikin ca fiind un susținător al atacurilor masive cu rachete asupra infrastructurii, inclusiv asupra infrastructurii civile.
Acest lucru este afirmat de o sursă apropiată Kremlinului, precum și de un interlocutor apropiat guvernului Federației Ruse. "Surovikin nu are sentimente", a precizat unul dintre ei. Articolele despre numirea lui Surovikin din presa pro-guvernamentală au relatat că în armată era cunoscut sub porecla de "general Armaghedon", care i s-ar fi dat "pentru capacitatea sa de a acționa în afara limitelor și dur".
În luna iunie, Ministerul Apărării a raportat că Serghei Surovikin a fost numit comandant al Grupului de Forțe Sudice.
Serghei Surovikin este comandant-șef al Forțelor Aerospațiale din 31 octombrie 2017. El a participat la conflictul armat din Tadjikistan, la cel de-al doilea război cecen și la operațiunea militară din Siria.
În 2017, a primit titlul de Erou al Rusiei pentru participarea la operațiunea militară din Siria.
În august 1991, Serghei Surovikin a participat la "restabilirea ordinii constituționale la Moscova" la ordinul Comitetului de Stat pentru Situații de Urgență. Atunci a comandat un batalion al Diviziei a 2-a de pușcași motorizați Tamanskaia a Gărzii.
Înaintea lui, după cum a relatat presa, gruparea trupelor rusești din Ucraina ar fi fost condusă de generalul Alexander Dvornikov.