Putin, îngrijorat: Dacă Ucraina aderă la NATO, amenințările de securitate ale Rusiei vor crește dramatic
„Dacă Rusia se va confrunta cu o astfel de amenințare precum admiterea Ucrainei în Alianța Nord-Atlantică, în NATO, atunci amenințările la adresa țării noastre vor crește de multe ori", a declarat Putin și a amintit articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord "din care reiese clar că toate țările din alianță trebuie să lupte de partea unuia dintre membrii lor dacă un aliat este considerat ca fiind atacat".
Putin a reamintit că Rusia a fost informată că unele țări NATO sunt împotriva aderării Ucrainei la alianță. Cu toate acestea, anterior a fost semnat un memorandum care a deschis porțile NATO pentru Ucraina și Georgia. "Nu există un răspuns la întrebarea mea 'de ce ați făcut-o?'. Sub presiunea SUA - acesta este răspunsul", a conchis Putin.
Putin va organiza, luni, „un mare Consiliu de Securitate”Președintele Vladimir Putin va organiza, luni, o ședință a Consiliului de Securitate, a anunțat purtătorul de cuvânt al președintelui Dmitri Peskov.
„Este un mare Consiliu de Securitate”, a spus el, potrivit agenției Ria Novosti.
La ședință vor vorbi atât șeful statului, cât și alți oficiali.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a subliniat că întâlnirea va fi ”extraordinară”.
„Președintele are și astăzi câteva apeluri telefonice internaționale”, a adăugat Peskov.