Putin acuză Occidentul că vrea să dezmembreze şi să jefuiască Rusia: „Dacă nu reuşesc prin forţă, atunci seamănă haosul”
"Ce vor de fapt (occidentalii) ? Ce vor ei de fapt este să dezmembreze şi să jefuiască Rusia. Dacă nu reuşesc prin forţă, atunci seamănă haosul", a indicat liderul de la Kremlin.
"Diversitatea noastră şi unitatea de culturi, tradiţii, limbi, grupuri etnice nu intră în logica rasiştilor şi colonizatorilor occidentali, în sistemul lor crud de dezumanizare totală, de diviziune, oprimare şi exploatare", a adăugat el.
Putin face noi amenințări"Rusofobia şi alte forme de rasism şi neonazism sunt astăzi practic ideologia oficială a elitelor guvernante occidentale", a acuzat preşedintele rus mai departe. Ca atare, a avertizat Putin, "vom considera orice ingerinţă externă, orice provocare care urmăreşte să provoace conflicte interetnice şi religioase, cum ar fi acţiunile agresive împotriva ţării noastre, ca pe o încercare de a lansa încă o dată terorismul şi extremismul împotriva Rusiei, ca un instrument de luptă împotriva noastră", iar Rusia va reacţiona "în consecinţă".
"Lumea rusă înseamnă toate generaţiile strămoşilor noştri. Lumea rusă este Rusia Kieveană, Cnezatul Moscovei, Imperiul rus, Uniunea Sovietică şi Rusia de astăzi, care îşi recapătă, îşi consolidează şi multiplică suveranitatea ca putere mondială", a mai afirmat Putin, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.
La începutul intervenţiei sale, el a cerut păstrarea unui minut de reculegere în memoria soldaţilor căzuţi în campania militară din Ucraina. "Ei au luptat pentru noi, pentru patria noastră. Glorie lor eternă!", a spus preşedintele rus.
„Occidentul vrea să-şi asigure propria prosperitate pe seama altora”Unul din motivele invocate de Kremlin pentru lansarea campaniei militare în Ucraina este apărarea a ceea ce descrie a fi "lumea rusă", adică spaţiul geografic post-sovietic unde locuiesc etnici ruşi şi unde se vorbeşte limba rusă.
Vorbind în ziua precedentă la forumul de dezbateri Primakov Readings, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a asigurat că Rusia nu are planuri agresive şi nici "expansioniste" în Europa şi a acuzat Occidentul că încearcă să-şi perpetueze dominaţia şi să prospere pe seama altora.
"Occidentul încearcă din greu să-şi perpetueze ce i-a mai rămas din dominaţia sa, folosind metode vădit neocoloniale pe care majoritatea ţărilor le resping. Obiectivul colegilor noştri occidentali este simplu şi cinic în acelaşi timp: să ia în continuare caimacul politicii globale, economiei şi comerţului, să-şi asigure propria prosperitate pe seama altora", a spus şeful diplomaţiei ruse.