Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Putin a promulgat prelungirea tratatului ruso-american de dezarmare nucleară New START

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat vineri prelungirea cu cinci ani a tratatului New START privind limitarea arsenalelor nucleare, după acordul la care s-a ajuns în această săptămână între Moscova şi Washington, relatează Reuters.

"Vladimir Putin a semnat legea federală de ratificare a acordului asupra extinderii tratatului între Rusia şi SUA privind măsuri vizând reducerea şi limitarea armelor strategice ofensive", a anunţat Kremlinul într-un comunicat.

Rusia a precizat că prelungirea va intra în vigoare odată ce ambele părţi vor face schimb de note diplomatice privind încheierea procedurilor lor interne. Cele două camere ale parlamentului rus au votat miercuri pentru ratificarea prelungirii New START.

Semnat în 2010 şi având termenul de expirare săptămâna viitoare, New START este o piatră de temelie pentru controlul armelor la nivel global şi limitează numărul focoaselor nucleare strategice, al rachetelor şi bombardierelor pe care SUA şi Rusia le pot desfăşura.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult