Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Putin a proclamat legea prin care vor fi amendaţi sau chiar închişi cei care îl jignesc

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat luni două legi controversate: una care le permite autorităţilor să blocheze sau să amendeze site-urile media care difuzează 'ştiri false' şi alta care sancţionează 'ofensele la adresa simbolurilor statului'

Promulgarea acestor legi, votate de deputaţi la începutul lunii martie, survine în ciuda protestelor apărătorilor drepturilor omului, care văd în ele un risc de cenzură şi o ameninţare la adresa libertăţii de expresie.

Prima lege pedepseşte "informaţiile false care sunt relevante social şi care sunt difuzate ca informaţii reale", pentru că ele ar crea "o ameninţare pentru securitatea" publicului sau a statului sau ar putea duce la "tulburări masive".

Procurorii vor fi cei care vor decide ce constituie o "informaţie falsă" şi dacă vor acorda organismului de supraveghere a mass-media, Roskomnadzor, puterea de a solicita suprimarea sa sub ameninţarea blocajului. Legea prevede de asemenea o amendă care s-ar putea ridica la 1,5 milioane de ruble (20.500 de euro).

A doua lege pedepseşte "ofensele aduse simbolurilor de stat" şi permite Roskomnadzor să blocheze materiale care dau dovadă de "lipsă de respect" faţă de autorităţi.

Citește și
Igor Dodon si Vladimir Putin
O întreagă echipă a unui post TV din Republica Moldova, concediată după o știre critică la adresa lui Dodon și Plahotniuc

Promulgarea celor două legi survine în ziua în care Rusia marchează cinci ani de la anexarea peninsulei ucrainene Crimeea, condamnată de comunitatea internaţională.

Legea, denunţată ca amintind de cenzura care-i viza în perioada sovietică pe disidenţi - prevede de asemenea pedepsirea prin amenzi de până la 100.000 de ruble a persoanelor care fac postări online ”indecente” ce denotă o ”lipsă de respect flagrantă faţă de societate, ţară, simbolurile oficiale ruse, Constiuţie sau autorităţi”.

Recidiviştii riscă amenzi de două ori mai mari sau închisoarea timp de 15 zile.

De exemplu, cei care scriu online ”Putin este un nenoricit” sau fac glume pe seama Parlamentului riscă să fie vizaţi de această lege, potrivit lui Aleksandr Verhovski, directorului Centrului Sova, care monitorizează abuzuri ale legislaţiei împotriva extremismului.

Alţi observatori denunţă faptul că legea este atât de vag formulată, încât orice critică online a autorităţilor, inclusiv imitaţii satirice, ar putea fi etichetate drept ”lipsă de respect”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult