Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Putin a fost de acord în discuţia cu Macron să nu lanseze deocamdată noi manevre în apropierea Ucrainei

Preşedintele rus Vladimir Putin a promis că nu va lansa noi iniţiative militare în apropierea graniţelor Ucrainei în perioada următoare, ca etapă premergătoare spre o posibilă detensionare, a indicat o oficialitate franceză, transmite marţi Reuters.

Potrivit responsabilului francez citat, Putin a fost de acord şi ca trupele participante în februarie la un exerciţiu militar pe teritoriul belarus, în apropierea frontierei cu Ucraina, să fie retrase după încheierea acestor manevre, scrie Agerpres. 

Liderul rus nu a menţionat astfel de concesii atunci când s-a adresat presei luni seara, la finalul celor şase ore de discuţii avute cu preşedintele francez la Kremlin.

Agenţia Reuters precizează că nu a putut confirma din alte surse faptul că Rusia şi-ar fi luat astfel de angajamente.

Oficialitatea franceză a vorbit cu reporterii cu condiţia păstrării anonimatului.

Macron este liderul occidental de rangul cel mai înalt care s-a întâlnit cu Putin de când Rusia a început masarea de trupe la frontiera cu Ucraina. State occidentale afirmă că se tem că Rusia pregăteşte o invazie, în timp ce Moscova neagă o astfel de intenţie, dar spune că ar putea întreprinde acţiuni militare, în formă neprecizată, dacă nu îi sunt satisfăcute o serie de cerinţe de securitate.

Potrivit sursei franceze, în timpul discuţiilor Macron a fost de acord cu 'deschiderea unui dialog asupra unor probleme strategice', însă nu există detalii despre ce ar putea implica acest dialog.

Putin a cerut modificări ale aranjamentelor de securitate în Europa, inclusiv promisiunea că NATO nu va primi niciodată Ucraina în rândurile sale, că nu vor fi desfăşurate niciodată rachete nucleare în apropierea graniţelor Rusiei şi că Alianţa îşi va reduce infrastructura.

Potrivit oficialităţii franceze citate de Reuters, la discuţia de la Kremlin s-a convenit de asemenea intensificarea demersurilor diplomatice în aşa-numitul Format Normandia, în care Franţa şi Germania au acţionat ca mediatori în discuţiile dintre Rusia şi Ucraina.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult