Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pumnii care l-au ucis pe boxerul Dadashev. Jumătate din cutia craniană i-a fost scoasă

Antrenorul pugilistului rus Maxim Dadashev care a murit la 28 de ani după lupta cu Subriel Matias a admis că s-a gândit să oprească meciul, cu două runde mai devreme, relatează Daily Mail.

Boxerul rus Maxim Dadashev a decedat, marţi, la vârsta de 28 de ani, din cauza rănilor suferite în meciul cu Subriel Matias din Puerto Rico, care a avut loc vinerea trecută, la Oxon Hill, Maryland.

Rusul a stat 4 zile în comă indusă din cauza unor leziuni cerebrale după ce a fost lovit în zona capului în mod repetat de adversar în runda a 11-a, când antrenorul său a aruncat prosopul.

Antrenorul său, Buddy McGirt, a fost filmat la meci, în timp ce-l implora pe Dadashev să-l lase arunce prosopul. Acesta a povestit pentru ESPN că a luat în considerare oprirea meciului încă din runda a 9-a.

”O să opresc asta. Ești lovit prea mult.Te rog Max, lasă-mă să fac asta” îi spune antrenorul în imaginile filmate la meci. Maxim scutură din cap, semn că refuză.

După abandon, rusul s-a prăbușit și a vomitat în drum spre vestiar - suferise o hemoragie puternică la nivelul creierului. Doctorii au fost nevoiți să-i scoată partea dreaptă a cutiei craniene din cauza hematomului, relatează sursa citată.

Boxerul era născut la Sankt Petersburg, dar stabilit în California. Dadashev era neînvins la profesionişti în 13 meciuri disputate.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult