Modifica setarile cookie
Toate categoriile

50.000 de „veste galbene” în stradă, în Franța. Zeci de reținuți după ciocniri violente

“Vestele galbene” s-au mobilizat, sâmbătă, pentru a opta oară în ultimele luni, pentru a protesta faţă de politica fiscală şi socială a guvernului francez.

La manifestaţii au participat 50.000 de francezi, ceea ce este echivalentul a“puţin mai mult de o persoană pe comună”, conform ministrului de Interne, Christophe Castaner, relatează lci.fr.

“50.000 înseamnă puţin mai mult de o persoană pe comună a Franţei. Aceasta este realitatea mişcărilor de astăzi ale vestelor galbene. Deci vedem că această mişcare nu este reprezentativă pentru Franţa”, a spus Castaner.

Presa franceză notează că manifestaţiile au fost marcate şi de incidente, iar la Paris au fost reţinute 24 de persoane. La Lille au manifestat peste o mie de “veste galbene” şi au fost reţinute 42 de persoane.

Au avut loc proteste şi la Marsilia, Bordeaux, Toulouse, Lyon, Saint-Etienne şi Rouen.

Pe malurile Senei, în apropierea primăriei Parisului, protestatarii au aruncat cu sticle şi pietre în forţele de ordine care au ripostat cu gaze lacrimogene.

După un marş paşnic pe Champs-Elysees, "vestele galbene" s-au îndreptat spre primăria Parisului de unde urmau să meargă spre sediul Adunării Naţionale a Franţei.

Ciocnirile cu forţele de ordine au încetinit marşul protestatarilor, a remarcat un jurnalist AFP.

Totuşi, protestatarii au început să traverseze în linişte Sena pentru a ajunge în cartierul Saint-Michel şi pentru a se îndrepta spre Palatul Bourbon, sediul Adunării Naţionale.

Poliţia a folosit de asemenea gaze lacrimogene în oraşele Beauvais şi Montpellier, a informat FranceInfo.

Până acum nu au fost făcute publice estimări oficiale în legătură cu numărul participanţilor la protestele de sâmbătă ale "vestelor galbene" din Paris şi alte oraşe din Franţa.

În primul week-end de proteste al "vestelor galbene", la mijlocul lunii noiembrie, peste 280.000 de persoane au ieşit pe străzi şi au blocat drumuri în Franţa.

Începute ca un protest împotriva creşterii taxelor la combustibil, manifestaţiile s-au transformat într-o mişcare de contestare a preşedintelui Emmanuel Macron şi au fost marcate de arestări masive - unele cu caracter preventiv -, acte de vandalism şi intervenţii ale forţelor de ordine cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult