Protestele anti-rasism au degenerat din nou în Europa. Violențe la Londra și la Paris
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cei care au instigat la violenţă au fost militanţii de extremă-dreapta, care s-au infiltrat printre manifestanţi. Pentru a calma spiritele, poliţia a folosit gaze lacrimogene.
Proteste violente la LondraSute de manifestanti de extremă-dreapta au încercat să ajungă în Piata Trafalgar pentru a se răfui cu demonstrantii anti-rasism. Pentru a ține la distanță cele două tabere, poliția metropolitană a intervenit în forță. Spiritele s-au încins după ce simpatizanți ai extremei-drepte au amenintat că vor doborî statuile lui Mahatma Gandhi si Nelson Mandela din Londra. Avertismentul a venit dupa ce militanții mișcării „Black Lives Matter” au anunțat că vor pune la pământ statuia fostului premier Winston Churchill.
Violențe sporadice au avut loc și în fața Parlamentului britanic, precum și în Hyde Park. La fel ca weekendul trecut, protestatarii antirasism au ignorat interdicția autoritătilor de a ieși în număr mare la demonstrații în contextul pandemiei. Ministrul britanic de Interne a denunțat „o violență total inacceptabilă” și a cerut persoanelor prezente la proteste să meargă acasă - pentru a stopa răspândirea noului virus.
Tensiuni au fost și la ParisÎn timp ce protestatarii antirasism au aruncat artificii spre forțele de ordine, acestea au ripostat cu gaze lacrimogene, în capitala Franței. Potrivit autorităților, peste 15.000 de oameni s-au adunat în centrul orașului pentru a denunța violențele polițiștilor și rasismul - după un apel al familiei unui tânăr de culoare care a murit în 2016, în circumstanțe care amintesc de sfârșitul lui George Floyd.
Chiar dacă autoritătile din Hexagon nu au oprit în mod oficial demonstrațiile în această perioadă, în Franța, adunările cu mai multe de zece persoane sunt interzise din cauza coronavirusului. În ultima perioadă, în lume au avut loc numeroase proteste antirasism, după moartea americanului de culoare George Floyd - deces survenit după ce un polițist a stat cu genunchiul pe gâtul bărbatului timp de aproape nouă minute.
Sursa: Pro TV
Etichete: Marea Britanie , Franta , proteste , europa , londra , paris , george floyd
Dată publicare: 14-06-2020 08:33