Proteste masive în Thailanda. Manifestanții și politicienii cer demisia prim-ministrului
Cererea a fost făcută pe fondul manifestaţiilor pro-democraţie care durează de câteva luni, transmite Reuters.
Protestatarii, în cea mai mare parte studenţi care cereau iniţial plecarea lui Prayuth şi o nouă constituţie, au început să vizeze în tot mai mare măsură monarhia, cerând reforme care să limiteze puterile suveranului Maha Vajiralongkorn.
"Premierul este un obstacol major şi o povară pentru ţară. Vă rugăm daţi-vă demisia şi totul se va încheia cu bine", a declarat Sompong Amornvivat, liderul partidului de opoziţie Pheu Thai, cel mai mare partid unic din legislativ.
Prayuth a convocat parlamentul săptămâna aceasta după ce impunerea, la 15 octombrie, a unor măsuri de urgenţă menite să pună capăt demonstraţiilor nu a făcut decât să încingă şi mai tare spiritele şi să scoată zeci de mii de oameni în stradă la Bangkok.
Adversarii premierului şi liderii protestelor sunt sceptici că dezbaterile din parlament vor duce la soluţionarea crizei, în condiţiile în care susţinătorii lui Prayuth dispun de majoritate şi întregul Senat thailandez a fost numit de fosta juntă militară care l-a adus la putere în 2014.
Protestatarii l-au acuzat pe premier, fost şef al armatei thailandeze, de măsluirea alegerilor legislative de anul trecut pentru a menţine controlul armatei asupra puterii şi au cerut de asemenea limitarea puterilor regelui, afirmând că monarhia a contribuit la menţinerea dominaţiei militarilor decenii la rând.
Manifestanţii intenţionau să se adune în faţa Ambasadei Germaniei din capitală în jurul orei locale 5:00 p.m. (10:00 GMT) pentru a face o petiţie către Berlin să ancheteze cum îşi foloseşte regele prerogativele când se află în Germania, unde îşi petrece mare parte din timp.