Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Proteste masive în Germania, față de restricțiile impuse. Autoritățile au folosit gaze lacrimogene

Poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene miercuri la Berlin împotriva unor persoane care protestau față de restricţiile sanitare impuse, informează AFP.

Manifestația a avut loc în apropierea Reichstag-ului, unde deputaţii dezbat o lege care înăspreşte mijloacele de luptă împotriva pandemiei.

Forţele de poliţie le-au cerut iniţial prin portavoci celor circa 8.000 de manifestanţi să se disperseze. Mobilizarea a avut loc în contextul în care camera inferioară a parlamentului (Bundestag) se pregăteşte să aprobe această lege care întăreşte prerogativele sanitare ale guvernului Angelei Merkel faţă de landuri.

Potrivit DPA, care citează poliţia, demonstranţii nu respectau regulile de distanţare şi nu purtau măşti chirugicale, impuse de actualele restricţii.

În timpul protestului, demonstranţii au scandat sloganuri precum "Pace, libertate, nu dictatură" şi "Suntem oameni". În acelaşi timp pe o pancartă se putea citi mesajul "Nu unei legi care îi lipseşte pe cetăţeni de putere".

Citește și
Armin Laschet
Cine este Armin Laschet, cel mai probabil succesor al Angelei Merkel în funcția de cancelar al Germaniei

Poliţia a reţinut peste 40 de demonstranţi pentru încălcarea restricţiilor anti-epidemice.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult