Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Proteste la Londra. Mii de persoane au manifestat în sprijinul palestinienilor. GALERIE FOTO

Mii de manifestanţi pro-palestinieni s-au adunat sâmbătă în Parlament Square la Londra pentru a cere o încetare a focului între Israel şi Hamas, notează dpa.

Manifestanţii au purtat pancarte pe care se putea citi "Free Palestine" (Eliberaţi Palestina) şi "End the siege" (Încetaţi asediul).

Unii demonstranţi au scandat, de asemenea, controversatul slogan: "From the river to the sea, Palestine will be free" (De la râu la mare, Palestina va fi liberă).

Poliţia Metropolitană a anunţat că au fost arestaţi 13 protestatari, majoritatea pentru bannere cu inscripţii ofensatoare. Poliţia a făcut cunoscut că o femeie a fost arestată după ce echipa de monitorizare video CCTV Voyager a identificat-o ca fiind căutată pentru o infracţiune care a avut loc la un protest anterior pe 28 octombrie. Manifestaţia a avut loc după ce Marea Britanie s-a abţinut la votul unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite cerând o încetare imediată umanitară a luptelor în Fâşia Gaza, o moţiune care a fost respinsă de SUA. Libanezo-americanul Nadim Hussami, 44 de ani, a spus că guvernul britanic ar trebui să ceară încetarea focului.

"Ar trebui să ceară o încetare imediată a focului, şi să nu se abţină de la rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU", a declarat el. Jocelyn Cruywagen, din Africa de Sud, a spus că nimeni nu poate fi liber până când palestinienii nu sunt liberi. "Am fost oprimaţi de oameni albi, în calitate de sud-africani de culoare, a trebuit să luptăm pentru libertăţile noastre, încă nu suntem complet liberi", a declarat ea. Manifestanta a adăugat că guvernul britanic trebuie să ceară o "încetare permanentă a focului".

Citește și
avion
Scenă uluitoare: Un avion de pasageri aterizează în Tel Aviv în mijlocul atacurilor cu rachete | Video

"Ar trebui să ceară ca pământul să fie restituit palestinienilor", a insistat ea, adăugând că "Zidul trebuie să cadă". Kelly Hunter, o locuitoare a Londrei de 60 de ani, a afirmat că se simte "neputincioasă" urmărind ştirile. "Am venit la fiecare protest, sunt londoneză", a declarat ea. "Mă simt neajutorată, nu pot dormi noaptea. Mă uit la acest genocid. Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a mă împotrivi", a mai spus. În weekendurile anterioare, mii de persoane au manifestat la Londra în sprijinul palestinienilor sau împotriva antisemitismului, reaminteşte dpa.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult