Proteste în SUA, după numirea pe viață a lui Brett Kavanaugh la Curtea Supremă. FOTO
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Senatul american a aprobat, în noptea de sâmbătă spre duminică, cu două voturi diferenţă, numirea pe viaţă a judecătorului Brett Kavanaugh la Curtea Supremă.
Astfel, instanţa care tranşează cele mai spinoase probleme ale societăţii, de la accesul la arme de foc, la dreptul la avort ori căsătoria între persoane de acelaşi sex, este acum majoritar conservatoare.
Judecătorul a fost confirmat după câteva săptămâni furtunoase, în care mai multe femei l-au acuzat de agresiune sexuală, iar una a şi depus mărturie în faţa unei comisii din Congres. Preşedintele Trump a cerut FBI să verifice încă o dată trecutul magistratului, iar ancheta nu a găsit nimic compromiţător.
Înaintea votului, sute de persoane a protestat la Washington faţă de nominalizarea lui Kavanaugh, în condiţiile în care acesta a fost acuzat de abuz sexual de trei femei.
De asemenea, în timpul votului, alţi protestatari au strigat „Ruşine!" din galeria destinată publicului în Senat, făcând necesară intervenţia vicepreşedintelui Mike Spence, care a cerut ca ordinea să fie restabilită.
Vineri, Kavanaugh a fost votat de republicanii din Senatul american, cu ajutorul unui singur democrat, pentru nominalizarea la Curtea Supremă a SUA.
Decizia lui Trump de a-l prezenta pe Kavanaugh drept candidatul său pentru Curtea Supremă a stârnit un val de proteste în SUA. Joi, au avut loc mai multe manifestaţii la Washington în timpul cărora au fost reţinute, între alţii, actriţa Amy Schumer şi modelul Emily Ratajkowski.
Catolic convins, Kavanaugh activează în diverse grupuri religioase şi este un apărător al dreptului de deţinere de arme. În timpul liber, antrenează o echipă de baschet de juniori şi susţine echipa de baseball Washington Nationals.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!