Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Proteste față de presupusa otrăvire a lui Navalnîi în Rusia. „Putin, ia niște ceai”

Mii de persoane au ieşit sâmbătă în stradă în oraşul Habarovsk din Extremul Orient din Rusia pentru a protesta împotriva modului în care Vladimir Putin gestionează o criză politică regională şi presupusa otrăvire a lui Alexei Navalnîi, relatează Reuters.

"Putin, ia nişte ceai", au scandat protestatarii în timp ce mărşăluiau pe principala stradă din oraş, făcând referire la politicianul de opoziţie Alexei Navalnîi, care s-a îmbolnăvit grav în această lună după ce a băut o ceaşcă de ceai într-o cafenea dintr-un aeroport.

În vârstă de 44 de ani, Navalnîi a fost transport cu avionul în Germania săptămâna trecută după ce i s-a făcut extrem de rău în timpul unui zbor spre Moscova din oraşul siberian Tomsk. El se află acum într-o comă indusă medical la un spital din Berlin.

Locuitorii din Habarovsk, oraş la circa 6.110 km est de Moscova, au început să organizeze marşuri săptămânale după trimiterea la închisoare la 9 iulie a lui Serghei Furgal, guvernatorul popular al regiunii, în legătură cu acuzaţii de crimă pe care le neagă.

Susţinătorii săi spun că detenţia este motivată politic. La marş, ei au afişat postere prin care denunţau "represiunea" şi "dictatura" şi prin care cereau ca Furgal să fie eliberat şi să i se permită să revină în oraş.

Citește și
Putin a pregătit o forţă rusă de poliţie în sprijinul lui Lukaşenko. ”Rusia își va îndeplini obligațiile”
Putin a pregătit o forţă rusă de poliţie în sprijinul lui Lukaşenko. ”Rusia își va îndeplini obligațiile”

Unii şi-au exprimat de asemenea solidaritatea cu oponenţii liderului din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, vechi aliat al lui Putin, care organizează proteste publice de mai multe săptămâni în legătură cu acuzaţii de fraudă la alegerile prezidenţiale de la 9 august.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult