Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Proteste ample în Franța față de permisul sanitar. Manifestanții i-au numit „colaboratori” pe clienții din baruri

Aproximativ 140.000 de persoane, dintre care aproximativ 18.000 la Paris, au manifestat în diferite oraşe din Franţa împotriva permisului sanitar, pentru a opta sâmbătă consecutiv, mobilizarea fiind în scădere, potrivit Ministerului de Interne francez.

Potrivit ministerului, au avut loc 215 manifestaţii, dintre care cinci la Paris, transmite AFP, conform Agerpres.

Mobilizarea este în scădere de câteva săptămâni. Weekendul trecut, au fost identificaţi aproape 160.000 de manifestanţi; în urmă cu două săptămâni aproximativ 175.000 şi aproape 215.000 în urmă cu trei săptămâni, a indicat ministerul.

''Boicotăm acest permis sanitar (....) vom introduce o a treia doză de boicot. La final, acest permis sanitar va cădea'', a afirmat Florian Philippot, preşedintele mişcării Patrioţii (extremă dreapta).

Citește și
certificat covid
De vineri, între țările UE vor fi recunoscute doar certificatele digitale COVID

În timp ce autorităţile au lansat miercuri o campanie de rapel la vaccinarea anti-COVID-19, aşa-numita a treia doză, pentru ce mai vârstnici şi vulnerabili, Florian Philippot a promis că se va merge ''până la greva generală dacă este necesar'' împotriva acestui permis sanitar.

Pe parcursul manifestaţiilor, unii protestatari i-au fluierat pe clienţii din baruri şi restaurante, numindu-i ''colaboratori'', reluând insulta adresată colaboratorilor francezi ai ocupantului german în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.

La Marsilia (sud), mii de oameni au plecat din Portul Vechi, marea majoritate fără mască, purtând steaguri franceze. ''Întotdeauna nu permisului sanitar. Nu discriminării. Nu intimidării: libertate'', se afla înscris pe o pancartă.

În Rennes (vest), manifestaţii purtau pancarte pe care se afla înscris ''Injecţie ARNm, soluţie pentru depopulare?''. Manifestaţii au avut loc şi la Montpellier, Lyon, Nisa, Lille, Nantes, Bordeaux sau Strasbourg.

Potrivit unui studiu de consultanţă Odoxa Backbone, publicat joi de cotidianul Le Figaro, 67% dintre francezi aprobă permisul sanitar, pe care preşedintele francez Emmanuel Macron nu a exclus să-l extindă după 15 noiembrie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult