Protest de amploare în Cehia. Fermierii au ieșit în stradă cu sute de tractoare şi camioane| FOTO
Galerie foto
În timp ce multe străzi erau blocate în centrul capitalei, un haos major a fost evitat dat fiind că autorităţile i-au avertizat din timp pe locuitori să folosească mai degrabă transportul public pentru a merge la muncă decât autoturismele personale. Acţiunea de protest este îndreptată împotriva Green Deal, politica-far a UE care ţinteşte atingerea neutralităţii emisiilor de dioxid de carbon în UE până în 2050. Fermierii denunţă reglementările asociate acesteia ca fiind prea împovărătoare pentru ei. Ei îşi exprimă de asemenea furia faţă de guvernul premierului ceh Petr Fiala, spunând că au nevoie de mai multe subvenţii şi mai puţină birocraţie din partea executivului liberal-conservator. Protestatarii purtau bannere pe care stătea scris 'Salvaţi agricultura muribundă' şi 'Stop terorii birocratice'. Ministrul agriculturii, Marek Výborný, a declarat pentru agenţia de ştiri CTK că ar prefera să aibă loc negocieri în locul protestelor care paralizează Praga, şi i-a acuzat pe fermieri că au o agendă politică. Guvernul ceh, format din cinci partide, a înregistrat o scădere de popularitate în ultima vreme. Conform unui recent sondaj, cel mai mare partid de opoziţie, ANO, al fostului premier populist Andrej Babis, ar obţine 33,4% din voturi dacă ar avea loc acum alegeri parlamentare. Formaţiunea ODS a lui Fiala ar primi 13,2%, iar Partidul Piraţilor, membru al coaliţiei de la guvernare, 11,3%. Partidul creştin-democrat al ministrului agriculturii nici măcar nu ar trece pragul electoral de 5%. Sondajul STEM a avut loc între 18-27 ianuarie, pe un eşantion de 1.092 de persoane.